Intrarea Călţuna

Aproape de punctul cel mai înalt din Bucureşti, ocupat de hotelul Carol Parc Hotel, se află intrarea Călţuna.
Când am ajuns acolo, fondul sonor era asigurat de o mică dispută într-o curte.

Intrarea urcă, urcă, şi trece de grădiniţa-after school Căsuţa dacilor, care are trei drapele, dar n-are lumină, deoarece fereastra de la stradă a fost astupată.

Ulterior, pe dreapta, zâmbeşte o fereastră rustică, care emană optimism prin creioanele colorate din pervaz.

În capătul intrării se află o curte mare şi o casă. Ansamblul pare din alt oraş, aşa cocoţat pe deal.

Curtea casei

Mă fascinează dimensiunile curţilor de odinioară. Locuitorii bucureşteni nu se zgârceau cu întinderea terenurilor şi acareturilor, mai ales când erau bogaţi. Chiar dacă locuinţa era modestă, curtea se întindea liber, poate chiar îngloba o livadă,o vie, sau o pădurice.

Acum, casele devin mai mari, parcă sugând din spaţiul curţii şi crescând, astfel hrănite, pe verticală, pe orizontală, în număr de camere, în porţi, balcoane şi camere de luat vederi.

Mai putem surprinde curţi mari în căteva locuri. Pe strada Justiţiei, ne facem o idee despre dragostea de natură a oamenilor de altadata aruncând o privire spre tăpşanul unei case semi-locuite.