Muzica din cer

Sînt atît de puţine străzi în pantă în Bucureşti şi atît de rare scările care să conecteze diferite nivele, încît mi se pare că atunci cînd întîlnesc unele călătoresc în alt oraş. Explorînd strada Enăchiţă Văcărescu (fostă Poetului), ajung într-o fundătură misterioasă, care pare să comunice cu lumea de sus prin intermediul unor scări. Urc scările si am surpriza de a ieşi lîngă Mitropolie. De undeva de sus se aude clar muzică. Indefinită ca gen, dar melancolică şi senină, perfect adaptată iasomiei în floare, temperaturii optime, cireşului plin de fructe şi liniştei acestui colţişor. Muzică de la o fereastra deschisă, nu ştiu care..

Ziua următoare, la aceeaşi oră, de acum ştiind unde duc scările, urc dealul Mitropoliei şi parcurg traseul misterios în sens invers. Cobor în spaţiul îngust dintre cele două case. Muzica se aude din nou, de fapt pot spune muzica este tot acolo, probabil fericitul locatar are acelaşi program, aşa cum majoritatea noastră avem acelaşi parcurs zilnic, fie în timp, fie în spaţiu.