Muzica din cer

Sînt atît de puţine străzi în pantă în Bucureşti şi atît de rare scările care să conecteze diferite nivele, încît mi se pare că atunci cînd întîlnesc unele călătoresc în alt oraş. Explorînd strada Enăchiţă Văcărescu (fostă Poetului), ajung într-o fundătură misterioasă, care pare să comunice cu lumea de sus prin intermediul unor scări. Urc scările si am surpriza de a ieşi lîngă Mitropolie. De undeva de sus se aude clar muzică. Indefinită ca gen, dar melancolică şi senină, perfect adaptată iasomiei în floare, temperaturii optime, cireşului plin de fructe şi liniştei acestui colţişor. Muzică de la o fereastra deschisă, nu ştiu care..

Ziua următoare, la aceeaşi oră, de acum ştiind unde duc scările, urc dealul Mitropoliei şi parcurg traseul misterios în sens invers. Cobor în spaţiul îngust dintre cele două case. Muzica se aude din nou, de fapt pot spune muzica este tot acolo, probabil fericitul locatar are acelaşi program, aşa cum majoritatea noastră avem acelaşi parcurs zilnic, fie în timp, fie în spaţiu.

Nu e titlu

“Vezi că m-a sunat Carolică, mi-a zis că dacă-l prinde pe ăla, îl defigurează. Ce?, nu ştiu dacă el singur sau cu cineva. Aşa a zis. Eu acuma, ca să vorbesc la mişto, nu zic ce intenţii are ăla, da’ el aşa mi-a zis. Eu tot vreau să fiu cu tine împreună, da’ el ce ţi-a zis?”

“Păi nu copiam şi înainte? copiam şi la chimie şi la biologie şi la istorie şi la matematică şi la română.”

O voce: “Nu vă supăraţi, ştiţi unde este spitalul militar” – un buchet de liliac – gîndurile mele: “El traversează acum bulevardul sau bea ceai şi de ce oi fi coborît eu aici la Witting cînd mai e de mers o grămadă pe jos” – o femeie care adineauri era lîngă buchetul de liliac şi acum este lîngă genunchii mei. Încerc să fac ceva dar mîinile nu se mişcă, muşchii nu se încordează, nu înţeleg de ce nu o pot ridica. Mă dumiresc: “Piciorul femeii este prins pînă la pulpă într-o gaură de stîlp din asfalt”. Cu greu şi cu ajutoul meu firav îşi extrage piciorul zgîriat. Nu zice nimic, se scutură, traversăm, nu zice nimic, îi arăt pe unde să meargă, pleacă, nu zice nimic.

“O să îi mănînce pe toţi românii, tigrii, lei, elefanţii, le e aşa o foame, să vedeţi cum o să-i mănînce.”

Un băiat cu tricou alb cu mîneci lungi şi model din paiete pe piept şi pantaloni albi de coton, împreună cu alt băiat de aceeaşi vîrstă, la fel de impacienţi şi grăbiţi: “Cine iubeşte e cel mai prost.”

Adevărata maioneză

Maioneza franţuzească autentică nu conţine nici lămâie, nici gălbenuşuri fierte şi nici alte ingrediente fantasmagorice folosite pe la noi, de la iaurt la smântână. Iată reţeta, pentru patru persoane rezonabile:
Un gălbenuş de ou crud, o linguriţă cu varf de muştar de Dijon (neapărat!), jumătate de linguriţă de sare, piper şi ulei de floarea soarelui cât e necesar pentru a obţine o cremă diafană (minim 150 ml).
Gălbenuşul, muştarul (de Dijon!) şi sarea se bat cu furculiţa, turnându-se treptat uleiul. Compoziţia trebuie să fie uşoară ca o cremă de unt. Se prepară doar înainte de servire, de obicei pentru a acompania o friptură rece, fructe de mare sau rasol de vită.

Reţeaua de socializare

Am văzut The Social network (Reţeaua de socializare), tot la MŢR. Este povestea firmei Facebook, în care se vede cine a venit cu ideea, cine cu banii, cum s-au ciocnit în justiţie interesele diferiţilor participanţi şi cam ce a rezultat în final. Mark Zuckenberg, student la Harvard, reuşeşte să creeze această interfaţă şi in sase ani să devină cel mai tânăr miliardar. Mi-au ramas urmatoarele impresii, analitic vorbind:

Există o elită care poate schimba, care poate creea, acolo viata este în mâinile lor, acolo se trăieşte. Noi doar vietuim de pe o zi pe alta, în urma celor care dau direcţia. Noi folosim cu toţii ceea ce alţii crează . Noi sîntem un fel de plevuşcă, iar ei sunt balena.

Oricât de puternic, de bogat, de în miezul lucrurilor te afli, distracţiile rămân cam aceleaşi: alcool, droguri, femei minore, disco, orgii.

Mi-a lăsat un gust amar felul în care erau văzute femeile în acest film. Nişte gâsculiţe numai bune să te distrezi cu ele, care nu înţeleg prea multe şi care sînt dispuse la orice. Oricum, ele nu luau parte la nici un proces creativ, este vorba de o lume a bărbaţilor unde se întămplă toate. Femeile doar asistă, pe locuri de figuraţie mai mult sau mai puţin bine plasate.

Filmul are un ritm extrem de alert, milioanele se fac dintr-o fandare şi o clipire, trebuie să înţelegi totul pe loc, regizorul vrea să sugereze viteza în care se dezvoltă domeniul, dar totul este foarte obositor. Totuşi imaginea este bună, cadrele, atmosfera dovedesc maiestrie.

Am şi mai multe întrebări. De ce tot mobilierul şi decoraţiunile erau de la Ikea? E vreun mesaj subliminal aici?

Si pana la urma, cum se fac bani din Facebook, daca nu din publicitate?

Scenariul ne arata că pe Mark nu-l interesează banii şi că toată aventura a pornit de la faptul că dorea să o impresioneze pe prietena lui,care l-a părăsit, sau să se răzbune pe ea. Şi totuşi, multe miliarde pentru cineva care nu dă doi bani pe bani.

Facebook este o armă puternică, oare chiar un singur om a inventat această maşină cu potenţial atăt de enorm?

Şi de ce Zuckenberg l-a scos pe asociatul iniţial din afacere, pe singurul lui prieten? Din răzbunare?

Finalul este moralizator. Zuckenberg asteapta ca fosta lui prietena, care inca il mai obsedeaza, sa ii dea accept la cererea de prietenie pe Facebook. Si-a pierdut singurii prieteni adevarati, dar a castigat alti 500 de milioane...

Pana una alta Hollywoodul si spectatorii sai raman cu morala, iar proprietarii Facebook cu banii.

Incredibilele învăţături ale lui tanti Flori către fiica sa, doamna Viorica

Este anul 1934. La tipografia N. P. Peiu din Bârlad se tipăresc următoarele instrucţiuni:

CELE 12 PORUNCI A FEMEIEI

În ziua căsătoriei, femeea capătă dousprezece porunci, pe cari mama i-le spune in mod solemn şi pe cari trebuie să le urmeze cu credinţă, ca sa aibă o căsnicie fericită.

1) Din clipa, în care te-ai măritat, numai eşti a mea. Deaceea trebuie să asculţi de socrii tăi, aşa cum ai ascultat de tatăl tău şi de mama ta.

2) Când eşti măritată, bărbatul tău îţi va fi singurul stăpân. Fii supusă şi modestă faşă de el. Ascultarea de bărbat este virtutea cea mai nobilă a femeiei

3) Gândeşte-te totdeauna, că trebuie să fii prietenoasă cu soacră-ta;

4) Nu fii nici-odată geloasă, gelozia va ucide iubirea bărbatului pentru tine;

5) Nu te mănia nici-odată, chiar dacă bărbatul tău îţi face vre-o nedreptate. Ascultă cu răbdare ceeace spune, şi dacă s-a liniştit, vorbeşte frumos cu el;

6) Nu vorbi prea mult. Nu vorbi nici-odată de rău pe vecinul tău. Nu minţi nici-odată;

7) Nu întreba niciodată cărturăresele;

8) Fii străngătoare în gospodăria ta. Ai cea mai mare grijă de casă;

9) Nu te lăuda niciodată cu rangul sau averea bărbatului tău;

10) Nu pomeni niciodată de avrea ta proprie faţă de rudele bărbatului tău;

11) Nu-ţi alege societatea dintre oameni tineri, chiar dacă eşti tânără;

12) Fii totdeuna curată şi modest îmbrăcată. Nu purta niciodată haine de culoare prea bătătoare la ochi.

Este anul 2011. Eu găsesc foaia cu aceste porunci uitată într-o veche carte de bucate şi mă îngrozesc. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.

Duminica la film la MTR

Am fost la filmul polonez Wszystko, co kocham (tradus Tot ce imi place sau All That I Love). Regizor si scenarist Jacek Borcuch.

(In treacat fie zis, care sint sansele de a gasi informatii despre un film pe net, pe IMDB sa zicem, de a regasi filmul sau de a-l discuta daca nu esti atent la regizor sau la titlul original, sau esti atent dar nu stii poloneza si memoria nu te ajuta din acest motiv? Iata de ce un film bun european nu prea trece mai departe de limba si de tara care l-a produs. Pe cind Inception.. sau Terminator, sau ...Basic Instinct..)

Actiunea filmului se petrece in 1981 la Gdansk, orasul faimos pentru Solidarnosti. (Este vorba de miscarea anticomunista nascuta intr-o federatie sindicala . O prietena de-a mea mexicanca mi-a povestit ca familia ei a plins cand a auzit de Solidarnosti. De acolo de departe comunismul se vedea asa frumos...)

Scenografia este nemaipomenit de fidela epocii. Banuiesc o munca uriasa, migaloasa si devotata in spatele decorurilor perfecte. Pana si oamenii au un aer optzecist. Poate este o prejudecata, dar nu-i asa ca exista oameni cu aerul unei epoci?

Imaginea este superba. Daca e adevarat ca filmul concureaza la Oscar, atunci merita un Oscar pentru scenografie si unul pentru imagine.

Dar...o melodie studiata ne e neaparat buna. Un parfum compus din ingrediente din cele mai pretioase nu e neaparat de neuitat. Exista filme in care decorurile sint anacronice si personajele din secolul patru au ceas electronic, in care scenariul scartaie, dar cu totul sint o capodaopera care te cucereste si pe care vrei s-a revezi de trei ori. Tot ce imi place este plicticos si nesarat. Insa exista scene foarte plastice, ba chiar superbe.
Mi-a placut scena in care cei patru adolescenti, membrii formatiei de punk-rock, se arunca in valurile verzi ale marii Baltice in pielea goala, cu un cer bleumarin la orizont. Merita sa vad filmul numai pentru aceasta imagine.

La intoarcerea acasa, am vazut-o pe Printesa, care bintuia rebegita prin intersectie. Avea in mana o garoafa rosie. Era frig, groaznic de frig.

Experiente sociologice: 1) agentiile imobiliare

Imi place sa iau pulsul societatii indirect, nu neaparat citind ziarele sau ascultand radioul, ci frunzarind locuri de pe internet unde este vorba despre cu totul altceva decat anchete sociale.

De exemplu, pentru a intelege cine unde locuieste si cum se misca habitatul, incercati un site de imobiliare. Vanzari case/vile, de exemplu, cu fotografii. Sa vedeti ce prost gust fantasmagoric este raspandit printre proprietarii de case, ce modificari hidoase au adus caselor noii proprietari, crezand ca le aduc "imbunatatiri". Case de la 1900, inalte si luminoase, au usile si ferestrele reduse la jumatate, decoratiile inlocuite cu volume cubice taioase, termopane si usi de fier. Mobila si decoratiunile interioare sint de o stridenta si de o hidosenie care incepe sa formeze deja un nou curent in arta romaneasca: kitchul parvenit cocalaresc.

Agentii imobiliari nu au nici o notiune de stil, sau infloresc descrierea imobilelor cu buna stiinta: am vazut mai multe "vile brancovenesti" de vanzare, care in realitate sint niste case soldane de mahala, din anii '20.

Ce este cel mai grav si trist este ca majoritatea caselor sint case "demolabile". Nimeni nu mai cumpara o casa de epoca pentru a locui in ea, ci pentru a o demola si a construi in locul ei un bloc.
Cei care ar vrea sa poata locui intr-o casa , fie ea micuta, antebelica, cei care pot aprecia farmecul unei case de la 1920 sau 1930, nu isi pot permite, deoarece in tara asta oamenii educati si de bun gust nu au bani sa cumpere case, cu putine exceptii.

Am impresia ca agentiile imobiliare considera jenant sa puna in vanzare "case batranesti", de aceea adauga neaparat si precizarea ca sint "demolabile" sau "mansardabile". Exista la detalii care ar putea atrage clientii poarta cu telecomanda, curte betonata, scara interioara (chiar daca e ca nuca in perete), numar mare de camere (chiar daca mici si intunecoase).
La preturi, alte fenomene. nici cea mai nenorocita casa nu scade sub 100.000 euro. Iar case superbe, solide, mari, sint lasate in paragina, in asteptarea demolarii, dupa ce au fost luate pe nimic de oamenii noi care ne conduc, parveniti semi-analfabeti de politicieni si mafioti.