i

i

marți, 27 decembrie 2011

25, 26, 27

De obicei trecea Crăciunul peste mine ca apa valurilor mării la mal, mă uitam cum vine şi se duce, cum îmi udă tălpile în timp ce stăteam amorfă, deşi aş fi putut să mă retrag, dar atunci n-aş mai fi fost pe malul mării, în cazul Crăciunului n-aş mai fi fost în societate. Anul ăsta am intrat în joc, n-am mai stat să primesc mesaje de urare, de care mă miram ca de picăturile căzute din senin, ci am luat telefonul şi am scris şi eu, pentru prima dată. Am primit şi răspuns! N-am mai găsit pretexte pentru a mai rări vizitele obositoare, ci m-am lăsat dusă peste tot şi am mâncat tot ce s-a oferit.

Cele mai frumoase clipe de Crăciun au fost cele douăzeci de minute de la slujba de la Radu Vodă. M-am sculat târziu, n-am mai prins decât sfârşitul, când se cântau colinde. Era foarte multă lume în biserică, dar domnea o linişte, o armonie de sărbătoare, toţi mi s-au părut luminoşi şi transportaţi de frumuseţea divină a vocilor.

Tortuleţe, brad sau nu brad, beculeţe, cadouri, sarmale şi cozonaci, minimalism sau tradiţie, de toate se pomeneşte pe bloguri, pe palier sau prin jur, mai puţin de naşterea lui Isus Hristos. Ciudat. Nişte venetici, de pe Marte sau de aiurea, n-ar înţelege o iotă din activităţile localnicilor.

În ceea ce priveşte ecologia şi bradul, susţin o metodă foarte la mintea cocoşului, dar care necesită puţin efort, organizare şi bunăvoinţă. Mulţi bucureşteni o practică acum. Se ia bradul cu rădăcină, de la pepinieră, şi după sărbători se plantează undeva, eventual înapoi la pepinieră. Nu e simplu? Părinţii mei au aplicat metoda asta prin anii '70, dar atunci nu existau pepiniere şi au luat un puiet din pădure. Azi, bradul lor este mai înalt decât casa şi are un trunchi solid, de 30 de cm în diametru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu