i

i

miercuri, 7 decembrie 2011

Produse cosmetice ruseşti

Am fost plecată o vreme. Şi n-am mai scris, internetul mi-a lipsit. N-a fost rău. M-am bucurat mult să revin în Bucureşti, ba chiar mi-a fost dor de el. M-am mutat şi acum am alt cartier de explorat, cu totul diferit.

Printre primele impresii este şi constaterea că s-a terminat cu apropierea de cele 20 de farmacii, 19 bănci şi 3 Mega Image-uri, ba chiar de orice fel de magazin. Am vedere la cer, care se schimbă necontenit şi mă hrăneşte cu lumină, aşa cum îmi doream.

Am descoperit la Kogălniceanu la rond un magazin unic, unde se găsesc produse cosmetice ruseşti. Este chiar în staţia spre Universitate, lângă un fast food cu şaorma, unde e mereu coadă. Am citit de pe trotuarul de vizavi "Natura Siberica si bunica Agafia", curiozitatea mi-a fost imediat zgindarita şi am plecat înspre el ca pe aţă. Mă încântă orice descoperire a unor mărfuri de provenienţă neconvenţională. M-am săturat de aceleaşi Palmolive şi L'Oreal, de aceleaşi chinezării.

La magazin au cele mai năstruşnice combinaţii: şampoane cu lapte de capră, sau cu 17 plante siberiene şi apă din gheaţă, creme cu ioni de argint, loţiuni cu diverse plante, printre care rădăcină aurie de Baikal, o plantă foarte preţuită, energizantă. Cred că o să încerc mai multe, dar pentru moment mi-am luat un şampon de la firma Reţetele bunicii Agafia şi un gel de duş cu iris siberian de la Natura Siberica.

LE: pe eticheta produselor scrie că sînt importate de cosmeticaverde.ro

2 comentarii:

  1. Astazi am descoperit si eu aceste produse, incercsnd la plafar sa gasesc ceva cu adevarat naturist. M=a incantat denumirea, designul si, mai ales, continutul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă interesează o farmacie Rusească caut picături oftalmologie FAURIN unde pot găsi în BUCUREȘTI. Constantin Maria mă numesc

    RăspundețiȘtergere