Am fost pe la Universitate în seara asta la şapte şi am văzut cum jandarmii percheziţionau studenţi la intrarea în curtea facultăţii de chimie. Ieri seară, pe la aceeaşi oră, alţi jandarmi se îndreptau cu un grup paşnic de băieţi sfrijiţi spre secţie probabil. Un sentiment oribil. N-am suferit la mineriadă, eram prea mică din fericire, dar văd că se continuă aceeaşi politică de suspiciune faţă de studenţi. Prezumţia de nevinovăţie nu există.
În afară de aspectul deranjant al jandarmilor blindaţi, foarte numeroşi pentru o demonstraţie atât de mică, am observat ce se mai întâmpla prin zonă. Trecătorii îşi vedeau de ale lor. La câteva sute de metri de piaţa Universităţii, o cafenea era plină cu tineri care povesteau ceva, relaxaţi la mese. În florăria Irisa o doamnă cu blană a cumpărat un buchet scump. Timpul nu există. Florărie de lux, any time. Librărie pe Academiei, la fel, linişte, servirea normală a clienţilor. Un grup de studente la chimie a ieşit din facultate, jandarmii nu le-au băgat în seamă. Fetele din România sunt serioase, muncitoare şi cuminţi, nu anarhiste. Mereu mi-a fost mai frică de laborantele care cu meticulozitate şi atemporal şi amoral prepară organisme modificate genetic, medicamente, viruşi sau otrăvuri, decât de luptătorii gălăgioşi sau politicienii murdăriţi. Nişte reporteri aşteptau trecători să ia interviuri, dar l-au refuzat pe omul care avea atârnat de gât un mare os şi la braţ o cocardă tricoloră şi care a vrut să stea de vorbă cu ei.
Ieri, am trecut pe lângă taburile jandarmilor chiar când se distribuiau senvişurile. Oamenii sînt ca un balaur cu multe capete. Sânt acelaşi organism, scindat din interior. Cum poate fi posibil să fie unul contra altuia, sau unul, care mănîncă tot senviş şi doarme tot cu ochii închişi să reprezinte ceva, de exemplu ordinea, şi altul, care la rândul lui mănâncă senviş, doarme şi digeră, să fie anarhistul sau studentul revoluţionar. E absurd, oamenii sânt o absurdă chestie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu