i

i

joi, 23 iunie 2011

Cartofi prăjiți, festivaluri, târguri, căldură mare



Pe strada Gheorghe Lazăr, la ora unsprezece, așezată în pragul ușii casei joase de mahala a secolului XIX, o femeie brodează. Este cald deja, în aer stagnează o lumină obositoare și o liniște zumzăită. Femeia slăbuță urmărește modelul pe o foaie, la care se uită din când în când și pare o pisică mare, cu ochelari. Fac o poză grăbită printre frunzele grădinii.

Ceva mai încolo, miroase tare a cartofi prăjiți buni, de casă. Strada iese chiar în fața unei intrări în parcul Cișmigiu. Trebuie doar să traversez Schitu Măgureanu și iată-mă-s în parc, la ora bunicilor cu nepoții și a nebunilor. Bunicii, acești sclavi ai economiei invizibile gospodărești, a căror muncă neplătită și desconsiderată asigură supraviețuirea milioanelor de cupluri care nu pot să-și crească singuri copiii .

Se pregătește vreun festival folcloric, pentru că o ceată de muncitori peisagiști vopsesc băncile, iar o altă grupă de ingineri de spectacol montează o scenă. Administrația parcurilor a adus scaune de plastic într-un camion.

La Sala palatului a început târgul cooperațiilor meșteșugărești. Arta comunismului-naționalist, lansată cu enorm succes de Ceaușescu, se practică neabătută în marile centre tradiționale Cîmpulung-Muscel, Râmnicu-Vâlcea, Iași, Suceava sau Topoloveni. Ii făcute din pânză topită rară și brodate cu acele motive stilizate, pe roșu sau alb satinat, urâțenii de covoare așa-zis oltenești și fețe de masă roșii sau albastre, toate acele produse care se vând la Artizanat, completate cu doamnele gestionare, cu taioarele lor din material sintetic, mărgelele multe sau mari, cerceii de aur, coafurile de oaie și talia de butoi. O oroare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu