25, 26, 27

De obicei trecea Crăciunul peste mine ca apa valurilor mării la mal, mă uitam cum vine şi se duce, cum îmi udă tălpile în timp ce stăteam amorfă, deşi aş fi putut să mă retrag, dar atunci n-aş mai fi fost pe malul mării, în cazul Crăciunului n-aş mai fi fost în societate. Anul ăsta am intrat în joc, n-am mai stat să primesc mesaje de urare, de care mă miram ca de picăturile căzute din senin, ci am luat telefonul şi am scris şi eu, pentru prima dată. Am primit şi răspuns! N-am mai găsit pretexte pentru a mai rări vizitele obositoare, ci m-am lăsat dusă peste tot şi am mâncat tot ce s-a oferit.

Cele mai frumoase clipe de Crăciun au fost cele douăzeci de minute de la slujba de la Radu Vodă. M-am sculat târziu, n-am mai prins decât sfârşitul, când se cântau colinde. Era foarte multă lume în biserică, dar domnea o linişte, o armonie de sărbătoare, toţi mi s-au părut luminoşi şi transportaţi de frumuseţea divină a vocilor.

Tortuleţe, brad sau nu brad, beculeţe, cadouri, sarmale şi cozonaci, minimalism sau tradiţie, de toate se pomeneşte pe bloguri, pe palier sau prin jur, mai puţin de naşterea lui Isus Hristos. Ciudat. Nişte venetici, de pe Marte sau de aiurea, n-ar înţelege o iotă din activităţile localnicilor.

În ceea ce priveşte ecologia şi bradul, susţin o metodă foarte la mintea cocoşului, dar care necesită puţin efort, organizare şi bunăvoinţă. Mulţi bucureşteni o practică acum. Se ia bradul cu rădăcină, de la pepinieră, şi după sărbători se plantează undeva, eventual înapoi la pepinieră. Nu e simplu? Părinţii mei au aplicat metoda asta prin anii '70, dar atunci nu existau pepiniere şi au luat un puiet din pădure. Azi, bradul lor este mai înalt decât casa şi are un trunchi solid, de 30 de cm în diametru.

Diseară la Fluxus

Am fost la două evenimente legate de expoziţia Fluxus, la vernisaj şi la o conferinţă despre această mişcare artistică. Diseară mai este un eveniment, tot la MNAC, organizat de Sâmbăta sonoră , la ora 20.00. Cum Fluxus avea legătură şi cu muzica, mai ales cu John Cage, s-au gândit să dedice seara sonoră acestui curent.

Din seara Fluxus au rămas cîteva fotografii cu ceaţă.

Ieri am fost la unul din cele mai bune concerte ale anului, la studioul de operă al Conservatorului. Probabil puţină lume ştie că Universitatea de muzică din Bucureşti are două săli foarte frumoase, una chiar cu intrare din Ştirbei Vodă nr. 33, numită Studioul de operă, şi alta mai mare, cu intrare prin lateral, pe strada Poiana narciselor, şi apoi la etajul 1, sala George Enescu.

Am fost la un concert de muzică de avangardă, britanică, organizat de British Council. În program, Oliver Coates - violoncel şi Jonathan Green - sound design. Au interpretat compoziţii de Emily Hall, Jonathan Green, Laurence Crane, Johnatan Harvey şi Matt Rogers. A fost interesant şi foarte bine interpretat şi mi-a plăcut mult. Sala era aproape plină, dar totuşi, este o sală mică, atât de puţină lume este avizată...

Mâine 18 decembrie mai este un concert la Conservator, tot la Studioul de operă, la ora 19.00, muzică interactivă multimedia, cu piese compuse de Cătălin Creţu (Piano interactions pentru senzori, pian si mediu electronic), Adrian Borza (If pentru oboi şi calculator interactiv) şi Constantin Basica (Tutorial 7 pentru corn, iPad, live-electronics şi live-video, Aş fi putut alege celălalt titlu pentru mine şi alt Eu dintr-un univers paralel).

Activitatea soarelui, în timp ce noi credem că facem ceva

Azi 16 decembrie vineri, soarele a alungat norii şi este complet senin, acum după-masă. Pe balcon am fost fericită, se vedea fiecare detaliu al peisajului şi dacă mă uitam în gol, adică nu focalizam privirea, parcă aş fi putut fi din nou în vreo iarnă din trecut. Mirosea a chiftele. De obicei, meniul zilei urcă pe curenţii ascendenţi şi mă înveselesc ba de o ciorbă proaspătă, ba de plăcintă cu mere. Soare roşcat, cu peisaj frumos, nori plecaţi. Dimineaţă era atât de întunecat, că am ridicat toate jaluzelele şi tot nu vedeam să cos.

Scrisul tabiet

Mi-am luat o frumoasă carte de Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingaşe. M-am simţit cu musca pe căciulă, ceea ce vă doresc şi dumneavoastră, citind în capitolul Mecanizarea scrisului despre scrisul tabiet, "executat zilnic, ajuns tabiet, cum sunt ţigara, cafeaua, aperitivele sau bridge-ul". "Scrisul literar ca activitate cronică, un nărav, scrisul fără nevoie, chiar fără nevoia vanităţii pure, emancipat". Deşi pe vremea când a scris Zarifopol textul - în 1926 - nu se inventase blogul, critica lui se poate aplica tare drăgălaş la activitatea blogerilor, care scriu aproape zilnic, texte cam de aceleaşi dimensiuni.


"Slăbirea ori chiar ruperea controlului propriu, care se întâmplă în scrisul mecanizat, favorizează îndărătnicia stranie în privinţa dimensiunilor pe care trebuie să le aibă pasta literară. Astfel, dimensiunile lucrurilor literare sunt rareori naturale. Nu dinăuntru se hotărăşte ce şi cît are să fie, ci din mersul cotidian şi oarecum rotativ al scrisului". Zarifopol precizează că "tabietul explică producţia şi dă măsura fecundităţii", nedând dreptate astfel celor care ar putea obiecta că formatul blogurilor determină dimensiunea textelor, care de obicei se încadrează în proza scurtă şi foarte scurtă.

"spiritul burghez apusean şi structura socială corespunzătoare, cu tendinţa lor fundamentală de a preface în meserie abslout orice stare şi atitudine, cât de interioară, a favorizat frumos scrisul tabiet."

Autorul sare peste cazul scriitorilor de meserie, care pentru a se întreţine din scris sunt nevoiţi să răspundă cerinţelor pieţei. Dar cum în zilele noastre scrisul obligat şi cel hobbystic tind să se confunde pe bloguri, dintre care multe sunt situri comerciale cu alură de dezinteres, sau datorită caracterului ageamiu al autorilor care iau banii, ar trebui să nu îi iertăm pe autori aşa cum face Zarifopol, care aminteşte doar că "despre cruzimea şi tristeţea constrângerii sociale asupra scriitorului de meserie s-a risipit, în timpurile noastre, destul patos, şi tânguios şi indignat, de către specialiştii iubirii de oameni" - ce-mi place causticiatea acestui bărbat elegant.

Murături

Prune murate, gogoşari umpluţi cu varză şi castraveţi muraţi, uşor picante. O bunătate, luate din Sfântu Gheorghe Covasna, de la Bertis. Îmi pare rău, dar în Bucureşti nu se manâncă bine.

Produse cosmetice ruseşti

Am fost plecată o vreme. Şi n-am mai scris, internetul mi-a lipsit. N-a fost rău. M-am bucurat mult să revin în Bucureşti, ba chiar mi-a fost dor de el. M-am mutat şi acum am alt cartier de explorat, cu totul diferit.

Printre primele impresii este şi constaterea că s-a terminat cu apropierea de cele 20 de farmacii, 19 bănci şi 3 Mega Image-uri, ba chiar de orice fel de magazin. Am vedere la cer, care se schimbă necontenit şi mă hrăneşte cu lumină, aşa cum îmi doream.

Am descoperit la Kogălniceanu la rond un magazin unic, unde se găsesc produse cosmetice ruseşti. Este chiar în staţia spre Universitate, lângă un fast food cu şaorma, unde e mereu coadă. Am citit de pe trotuarul de vizavi "Natura Siberica si bunica Agafia", curiozitatea mi-a fost imediat zgindarita şi am plecat înspre el ca pe aţă. Mă încântă orice descoperire a unor mărfuri de provenienţă neconvenţională. M-am săturat de aceleaşi Palmolive şi L'Oreal, de aceleaşi chinezării.

La magazin au cele mai năstruşnice combinaţii: şampoane cu lapte de capră, sau cu 17 plante siberiene şi apă din gheaţă, creme cu ioni de argint, loţiuni cu diverse plante, printre care rădăcină aurie de Baikal, o plantă foarte preţuită, energizantă. Cred că o să încerc mai multe, dar pentru moment mi-am luat un şampon de la firma Reţetele bunicii Agafia şi un gel de duş cu iris siberian de la Natura Siberica.

LE: pe eticheta produselor scrie că sînt importate de cosmeticaverde.ro