Soare complet

Astăzi nu este nici un nor pe cer, şi mai e şi baba mea! Parfumul perioadei acesteia de leşinătoare extra timpurie senzaţie de primăvară este Aqua allegoria Tiare Mimosa, de la Guerlain.

Cortina d'Ampezzo

Astă-toamnă am fost la Cortina. De la Veneţia, am luat trenul şi în mai puţin de trei ore peisajul s-a schimbat ca în ziua dintâi. Din platitudinea marină a lagunei venete au răsărit ascuţiţii Dolomiţi, la peste două mii de metri. Care este legătura între Veneţia şi Cortina d'Ampezzo? Am făcut-o chiar eu, pentru că îmi rămăsese o puternică impresie după ce am văzut filmul The Talented Mr. Ripley. Personajele din film ajung şi la Veneţia şi plănuiesc şi o excursie la schi la Cortina, care pe vremea când se petrece acţiunea filmului, în 1959, era o staţiune foarte la modă pentru sporturi de iarnă.

Cortina, ce loc minunat, cu soare portocaliu la apus şi restaurante pline de prosciutto. Casele vechi se alătură democratic blocurilor construite în perioada optzecistă a boomului imobiliar montan. Prin centru curge un torent de culoarea sticlei, bordat de pini. De jur împrejur pe orizont se iţesc stînci exagerate. Are un aer familiar de Valea Prahovei, şi un magazin universal ca cel din Sinaia, numit Cooperativa. Sper deosebire de al nostru, al lor este ticsit de mărfuri de cea mai bună calitate, de la căni de porţelan şi cuţite vînătoreşti, la sutiene La Perla şi pături de caşmir.

Cel mai bine se potrivesc aceste poze cu muzica din film, şi anume Lullaby for Cain, cântat de Sinnead O'Connor.

Alte fiinţe

Ce să mai zici despre celelalte fiinţe de lângă noi, cu perfecţiunea lor grăitoare? Doar să admiri uneia statura, rochiţa şi graţia, altora liniştea şi armonia creată de prezenţă, altuia efigia în piatră naiv lipsită de modestie. Trebuie să le zâmbeşti discret şi să le trimiţi cu gândul un compliment.

Tristeţe şi dezgust

Serghei Rahmaninov a fost cel mai mare pianist al secolului trecut, dar, ca şi George Enescu, e cunoscut mai mult pentru compoziţiile lui. Ce noroc pe noi că n-au murit înainte de inventarea înregistrării sunetului! Nu ştiu dacă se vor mai naşte asemenea muzicieni, pentru că nu mai există sensibilitate muzicală. Interpreţii contemporani cred că tehnica dă valoarea, iar la nivel de mase, se vând nişte zgomote, la radio e un veşnic bruiaj enervant, lumea nu mai cântă şi nu mai e linişte în general, pentru a lăsa muzica să ia naştere.

Lumea intră pe blogul meu la articolul Conversaţii searbede pentru că dau căutare searbede=?. Prin urmare cum să mai citească dacă nu ştiu nici despre ce e vorba.

După 52 de ani în care au rezistat la locul lor, componentele de cupru ale ascensorului din blocul nostru au fost furate zilele trecute. Nici epoca ceauşescu, nici revoluţia, nici mineriadele n-au fost probabil atât de căcăcioase ca anul ăsta 2012 care a ordonat planetele în aşa fel încât să atragă obiectele de alamă. Şi chiar mă minunam, când închideam uşile de lemn ale liftului, ce obiecte frumoase sânt cei doi butoni aurii, lustruiţi de-a lungul anilor de atâtea mâini grăbite să urce sau să coboare. Cei care au furat sunt şi criminali, deoarece în ziua aceea liftul putea să cadă cu cineva (au luat şi părţi din mecanisml de susţinere).

Prin Bucureşti, la magazinele unde mai găseşti haine decente, de bun gust, măsura maximă este 38. Rareori vreo rochie măsura 40 sau mai mare atîrnă stingheră, caracterizată de o urâţenie care o face neeligibilă. Într-unul din aceste butice am vrut s-o întreb pe vânzătoare care este motivul lipsei măsurilor mai mari, dar m-am oprit la timp: ea însăşi avea 1m55 şi 45 de kile, iar în jurul meu clientele erau reprezentate de cîteva fete care se pregăteau probabil să întrebe dacă n-au ceva mai mic de 36. Femeile românce, mai ales aici în sud, au măsuri apropiate de femeile chineze, ceea ce uşurează comerţul.

Într-adevăr, după un timp se observă cum înfloreşte cinismul la cetăţenii care n-au emigrat şi care se ocupă cu scrisul.

Nu parcaţi lângă staţia de troleibuz Berzei

Dacă aveţi drum pe calea Plevnei, nu parcaţi adiacent staţiei de transport în comun Berzei, pe sensul spre gară, pentru că vă ridică maşina cu siguranţă, în cel mai scurt timp. Nu există indicator de "oprire" sau "staţionare interzisă" şi nici cu "atenţie se ridică maşini", ci doar un indicator de "staţie", din acela albastru. Probabil au făcut asta dinadins, ca să poată ridica cât mai multe autoturisme.

Nu contează că mai încolo pe tot bulevardul maşinile sânt dublate şi blochează traseul troleibuzului 85. Interesul cetăţenilor nu valorează nimic pentru stat.

De când a nins, respectiv de aproape o săptămână, troleibuzele sunt blocate sistematic de şoferi care îşi lasă pur şi simplu maşinile parcate pe carosabil, deoarece marginile trotuarelor sint bineînţeles acoperite de troiene. Soluţia şoferilor de troleibuz este să claxoneze minute în şir, ba chiar azi unul a claxonat aproape o oră. Poliţia nu se iveşte deloc, ridicătorii nu au nici o treabă cu situaţii care chiar necesită ridicarea unei maşini. Ei nu ridică decât maşini care nu încurcă pe nimeni, din locuri puţin aglomerate, unde nu vede nimeni cum se poartă cu oamenii şi unde au loc de manevră.

Când mi-au ridicat maşina de lângă respectiva staţie, am ajuns înainte ca ei s-o pună pe platformă. Cu toate că am acceptat să plătesc amenda şi i-am rugat să nu o ia, aceste jigodii au plecat cu maşina mea. Poliţistul care era de faţă nu a mişcat nici un deget ca să îi oprească. Ce rost are să ridici o maşină dacă proprietarul este de faţă? Ridicatul maşinilor este de bun simţ atunci când o maşină e parcată ilegal şi nu poate fi mutată de acolo pentru că proprietarul lipseşte. Dar când acesta e de faţă şi e gata să plătească amenda şi îşi ia maşina de unde a lăsat-o, ridicarea nu se justifică şi nu reprezintă decât un abuz, în scopul jafului, pentru încasarea colosalelor taxe de ridicare.

Aceste societăţi de ridicat maşini terorizează oamenii în stil mafiot, agresează proprietatea lor privată, nu acţionează legal şi sunt mână în mână cu poliţia.

Şi mai există români care nu cred că trăim într-o dictatură! Asta numai la oameni cu mentalitate de sclavi se putea întâmpla.

Situaţiunea de iarnă

Viscolul a coincis cu gripa mea. S-a declanşat marţi seara şi continuă şi azi, joi dimineaţa, până când o să-mi scadă febra şi o să mă lase în pace durerile. Sau invers, când ninsoarea şi vântul nu vor mai urla, atunci mă fac bine.

Ce mă fac, nu vreu să pierd concertul din seara asta de la centrul Tinerimea română! L-am aşteptat cu nerăbdare. E vorba de stagiunea de compoziţie britanică. Copiez mai jos detaliile de pe site-ul British Council, cu observaţia că în română se zice pian, nu piano forte:

Centrul National de Arta „Tinerimea Romana“ (strada Gutenberg Johann, nr.19)

26 ianuarie 2012

ora 17:30

Cel de-al doilea concert al seriei aduce laolalta lucrarile a cinci compozitori consacrati, carora li se alatura tanara Helen Grime. Cu note subtile, lucrarile au drept constanta prezenta pianului forte.

Interpreteaza Ansamblul “Profil” – coordonator: Dan Dediu

			Helen Grime – Paraul canta				John Woolrich – Aparitia
			Judith Weir – Sf. Agnes				Philip Cashian – Cutia diavolului
			Diana Burrell – Constelatii				Tom Ades – Prinderea

Durata: aprox. 60 de minute

Pianul meu iubit, unde eşti

Pianul din visele mele, din dorinţa mea de a cânta la pian, există, l-am văzut aseară la Institutul francez, în hol. Pian Steinway, negru lucios, cu sunet duios. Stă acolo, nu ai voie să atingi că faci gălăgie şi tulburi cursurile de la subsol.

Ţara arde şi vecinul de deasupra exersează la vioară. Mă simt atât de comfortabil cu sunetele acestea, de parcă m-aş băga sub plapumă după o zi geroasă. Se face frig când nu se mai aud studiile.