Lunch

Pe la unşpe jumate, într-un bloc la etajul şapte, o mamă începe să îi dea copilului de mîncare.
Linguriţa specială de plastic special scoate un terci special din păhărelul special de plastic special. Probabil e vorba de legume punctate de ardei şi carne fiartă, toate atent selecţionate din surse sigure. Televizorul lcd merge, dar nu reuşeşte să acopere huruitul provenit de la montarea a zeci de termopane în bloc, în cadrul acţiunii reabilitarea termică prin asfixiere. Copilul stă în scaunul special de hrănit prichindei.

Ceva mai încolo, pe la doişpe jumate, pe trotuarul care formează împreună cu un hol de casă un fel de locuinţă, o altă mamă se apretează să îi dea copilului de mîncare. O linguriţă obişnuită  scoate dintr-o tigăiţă de metal veche un terci în care se recunosc mere şi prietenii lor biscuiţi. Atât mama, cît şi copilul stau în picioare în mijlocul sufrageriei open-air, adică pe trotuar. La un moment dat, mama se aşează pe canapeluţa făcută dintr-o bordură veche de granit, salvată sub formă de piesă de mobilier atunci când a fost evacuată de către bordurile de ciment.

Povestea se bazează pe fapte reale.

Baby-sitting contra cronometru

Am văzut pe uşa unui bloc lipit anunţul de mai jos.






















Oare nesimţirea unor părinţi este extensibilă la infinit? Oare pentru pregătirea viitoarelor genii carpatine nu se mai ţine cont de vieţile celorlalţi? Femeia care a conceput aceste cerinţe nu consideră "timp efectiv" orele de curs de la Cervantes, de la Clubul copiilor sau de la Scoala K., care totuşi pentru baby-sitteră reprezintă timp cheltuit, pierdut în aşteptarea copilului. Ce ar putea face aceasta într-o oră, de exemplu miercurea de la 14 la 15? Absolut nimic, binenţeles că va sta la club în aşteptare.
Doamnei i se cere să poarte ghiozdanul, care e prea greu pentru un copil aşa de mic, şi totuşi acest copil minuscul face chitară, franceză, croitorie, karate şi teme.Vai de capul lui, are un program mai incarcat decât un adult.

Oare se putea face mai mult, să mai scadă 5 minute de colo, 3 de dincolo, ca sa obţină un "timp efectiv" mai scurt?
PS Copiii nu mănâncă, ei papă, nu mâncare, ci păpică.

Sinistra moştenire a lui Pasteur

Religia noilor părinţi este legea transmiterii inevitabile a maladiilor pe calea bacteriilor, microbilor şi viruşilor.
Lupta cu aceste vehicule este purtată cu străşnicie prin fierbere, spălare, răsspălare, izolare, aseptizare, folosirea egoistă a obiectelor personale, interzicerea contactului cu orice obiect, îndepărtarea celorlalte forme de viaţă (copii, mame, pisici, păsări etc). În timpul luptelor, nici un sentiment uman nu mai are ce căuta în inimile mamelor şi taţilor, iar valorile morale ale educaţiei de odinioară - prietenie, compasiune, colaborare, dragoste, generozitate - sunt aruncate la gunoi, pentru că sunt murdare şi nu pot fi dezinfectate.

Iată mai jos cîteva scene la care am fost martoră recent.

Un copil de vreo patru ani se uită încîntat la un sugar în cărucior şi vrea să îl atingă cu mîna lui cea delicată ca o floare. Mama sugarului, neimpresionată deloc de acest tablou al gingăşiei, îl îndepărtează pe copil de cărucior, emiţînd cu încruntare maxima "copiii mari nu se ating de copiii mici, că le dau microbi".

Un tată plimbă un bebeluş şi un băiat în vîrstă de cinci ani. Cînd băiatul vrea să se joace cu bebeluşul, zdrăngănind jucăria deasupra acestuia, tatăl îl îndepărtează cu reproş, interzicîndu-i să atingă jucăria, că îi dă microbi surioarei mai mici.

O mamă îi interzice fiului de trei anişori să meargă la locul de joacă, pentru că acolo sunt alţi copii care tuşesc, iar bilele sunt nespălate. Fiul, după plînsete şi insistenţe, se fixează pe limonada din care soarbe o fetiţă de vreun an şi vrea şi el. Mama fetiţei îi refuză limonada, pentru că "am fost răcite şi să nu vă dăm ceva". După care, ne întreabă cum ar putea să cureţe covorul pe care are de gînd să îl cumpere pentru camera fetiţei, avînd în vedere că acest covor a stat într-un depozit, iar în depozite sunt inevitabil şobolani care merg pe covoare.

O vizită la o familie cu copii ma face să mă simt ca un intrus într-un laborator septic. Hainele mele mi se par oribil de pline de viruşi, mă simt vinovată că respir, că nu am un certificat de analize din care să reiasă că în prezent sunt sănătoasă, nu îndrăznesc să mă ating de copil, oricum pentru asta ar trebui să îl smulg din braţele mamei şi nu am chef.