i

i

luni, 21 februarie 2011

Adevărata maioneză

Maioneza franţuzească autentică nu conţine nici lămâie, nici gălbenuşuri fierte şi nici alte ingrediente fantasmagorice folosite pe la noi, de la iaurt la smântână. Iată reţeta, pentru patru persoane rezonabile:
Un gălbenuş de ou crud, o linguriţă cu varf de muştar de Dijon (neapărat!), jumătate de linguriţă de sare, piper şi ulei de floarea soarelui cât e necesar pentru a obţine o cremă diafană (minim 150 ml).
Gălbenuşul, muştarul (de Dijon!) şi sarea se bat cu furculiţa, turnându-se treptat uleiul. Compoziţia trebuie să fie uşoară ca o cremă de unt. Se prepară doar înainte de servire, de obicei pentru a acompania o friptură rece, fructe de mare sau rasol de vită.

duminică, 20 februarie 2011

Reţeaua de socializare

Am văzut The Social network (Reţeaua de socializare), tot la MŢR. Este povestea firmei Facebook, în care se vede cine a venit cu ideea, cine cu banii, cum s-au ciocnit în justiţie interesele diferiţilor participanţi şi cam ce a rezultat în final. Mark Zuckenberg, student la Harvard, reuşeşte să creeze această interfaţă şi in sase ani să devină cel mai tânăr miliardar. Mi-au ramas urmatoarele impresii, analitic vorbind:

Există o elită care poate schimba, care poate creea, acolo viata este în mâinile lor, acolo se trăieşte. Noi doar vietuim de pe o zi pe alta, în urma celor care dau direcţia. Noi folosim cu toţii ceea ce alţii crează . Noi sîntem un fel de plevuşcă, iar ei sunt balena.

Oricât de puternic, de bogat, de în miezul lucrurilor te afli, distracţiile rămân cam aceleaşi: alcool, droguri, femei minore, disco, orgii.

Mi-a lăsat un gust amar felul în care erau văzute femeile în acest film. Nişte gâsculiţe numai bune să te distrezi cu ele, care nu înţeleg prea multe şi care sînt dispuse la orice. Oricum, ele nu luau parte la nici un proces creativ, este vorba de o lume a bărbaţilor unde se întămplă toate. Femeile doar asistă, pe locuri de figuraţie mai mult sau mai puţin bine plasate.

Filmul are un ritm extrem de alert, milioanele se fac dintr-o fandare şi o clipire, trebuie să înţelegi totul pe loc, regizorul vrea să sugereze viteza în care se dezvoltă domeniul, dar totul este foarte obositor. Totuşi imaginea este bună, cadrele, atmosfera dovedesc maiestrie.

Am şi mai multe întrebări. De ce tot mobilierul şi decoraţiunile erau de la Ikea? E vreun mesaj subliminal aici?

Si pana la urma, cum se fac bani din Facebook, daca nu din publicitate?

Scenariul ne arata că pe Mark nu-l interesează banii şi că toată aventura a pornit de la faptul că dorea să o impresioneze pe prietena lui,care l-a părăsit, sau să se răzbune pe ea. Şi totuşi, multe miliarde pentru cineva care nu dă doi bani pe bani.

Facebook este o armă puternică, oare chiar un singur om a inventat această maşină cu potenţial atăt de enorm?

Şi de ce Zuckenberg l-a scos pe asociatul iniţial din afacere, pe singurul lui prieten? Din răzbunare?

Finalul este moralizator. Zuckenberg asteapta ca fosta lui prietena, care inca il mai obsedeaza, sa ii dea accept la cererea de prietenie pe Facebook. Si-a pierdut singurii prieteni adevarati, dar a castigat alti 500 de milioane...

Pana una alta Hollywoodul si spectatorii sai raman cu morala, iar proprietarii Facebook cu banii.

joi, 17 februarie 2011

Incredibilele învăţături ale lui tanti Flori către fiica sa, doamna Viorica

Este anul 1934. La tipografia N. P. Peiu din Bârlad se tipăresc următoarele instrucţiuni:

CELE 12 PORUNCI A FEMEIEI

În ziua căsătoriei, femeea capătă dousprezece porunci, pe cari mama i-le spune in mod solemn şi pe cari trebuie să le urmeze cu credinţă, ca sa aibă o căsnicie fericită.

1) Din clipa, în care te-ai măritat, numai eşti a mea. Deaceea trebuie să asculţi de socrii tăi, aşa cum ai ascultat de tatăl tău şi de mama ta.

2) Când eşti măritată, bărbatul tău îţi va fi singurul stăpân. Fii supusă şi modestă faşă de el. Ascultarea de bărbat este virtutea cea mai nobilă a femeiei
3) Gândeşte-te totdeauna, că trebuie să fii prietenoasă cu soacră-ta;
4) Nu fii nici-odată geloasă, gelozia va ucide iubirea bărbatului pentru tine;
5) Nu te mănia nici-odată, chiar dacă bărbatul tău îţi face vre-o nedreptate. Ascultă cu răbdare ceeace spune, şi dacă s-a liniştit, vorbeşte frumos cu el;
6) Nu vorbi prea mult. Nu vorbi nici-odată de rău pe vecinul tău. Nu minţi nici-odată;
7) Nu întreba niciodată cărturăresele;
8) Fii străngătoare în gospodăria ta. Ai cea mai mare grijă de casă;
9) Nu te lăuda niciodată cu rangul sau averea bărbatului tău;
10) Nu pomeni niciodată de avrea ta proprie faţă de rudele bărbatului tău;
11) Nu-ţi alege societatea dintre oameni tineri, chiar dacă eşti tânără;
12) Fii totdeuna curată şi modest îmbrăcată. Nu purta niciodată haine de culoare prea bătătoare la ochi.


Este anul 2011. Eu găsesc foaia cu aceste porunci uitată într-o veche carte de bucate şi mă îngrozesc. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.

miercuri, 16 februarie 2011

Duminica la film la MTR

Am fost la filmul polonez Wszystko, co kocham (tradus Tot ce imi place sau All That I Love). Regizor si scenarist Jacek Borcuch.

(In treacat fie zis, care sint sansele de a gasi informatii despre un film pe net, pe IMDB sa zicem, de a regasi filmul sau de a-l discuta daca nu esti atent la regizor sau la titlul original, sau esti atent dar nu stii poloneza si memoria nu te ajuta din acest motiv? Iata de ce un film bun european nu prea trece mai departe de limba si de tara care l-a produs. Pe cind Inception.. sau Terminator, sau ...Basic Instinct..)

Actiunea filmului se petrece in 1981 la Gdansk, orasul faimos pentru Solidarnosti. (Este vorba de miscarea anticomunista nascuta intr-o federatie sindicala . O prietena de-a mea mexicanca mi-a povestit ca familia ei a plins cand a auzit de Solidarnosti. De acolo de departe comunismul se vedea asa frumos...)

Scenografia este nemaipomenit de fidela epocii. Banuiesc o munca uriasa, migaloasa si devotata in spatele decorurilor perfecte. Pana si oamenii au un aer optzecist. Poate este o prejudecata, dar nu-i asa ca exista oameni cu aerul unei epoci?

Imaginea este superba. Daca e adevarat ca filmul concureaza la Oscar, atunci merita un Oscar pentru scenografie si unul pentru imagine.

Dar...o melodie studiata ne e neaparat buna. Un parfum compus din ingrediente din cele mai pretioase nu e neaparat de neuitat. Exista filme in care decorurile sint anacronice si personajele din secolul patru au ceas electronic, in care scenariul scartaie, dar cu totul sint o capodaopera care te cucereste si pe care vrei s-a revezi de trei ori. Tot ce imi place este plicticos si nesarat. Insa exista scene foarte plastice, ba chiar superbe.
Mi-a placut scena in care cei patru adolescenti, membrii formatiei de punk-rock, se arunca in valurile verzi ale marii Baltice in pielea goala, cu un cer bleumarin la orizont. Merita sa vad filmul numai pentru aceasta imagine.

La intoarcerea acasa, am vazut-o pe Printesa, care bintuia rebegita prin intersectie.
Avea in mana o garoafa rosie. Era frig, groaznic de frig.

vineri, 4 februarie 2011

Experiente sociologice: 1) agentiile imobiliare

Imi place sa iau pulsul societatii indirect, nu neaparat citind ziarele sau ascultand radioul, ci frunzarind locuri de pe internet unde este vorba despre cu totul altceva decat anchete sociale.

De exemplu, pentru a intelege cine unde locuieste si cum se misca habitatul, incercati un site de imobiliare. Vanzari case/vile, de exemplu, cu fotografii. Sa vedeti ce prost gust fantasmagoric este raspandit printre proprietarii de case, ce modificari hidoase au adus caselor noii proprietari, crezand ca le aduc "imbunatatiri". Case de la 1900, inalte si luminoase, au usile si ferestrele reduse la jumatate, decoratiile inlocuite cu volume cubice taioase, termopane si usi de fier. Mobila si decoratiunile interioare sint de o stridenta si de o hidosenie care incepe sa formeze deja un nou curent in arta romaneasca: kitchul parvenit cocalaresc.

Agentii imobiliari nu au nici o notiune de stil, sau infloresc descrierea imobilelor cu buna stiinta: am vazut mai multe "vile brancovenesti" de vanzare, care in realitate sint niste case soldane de mahala, din anii '20.

Ce este cel mai grav si trist este ca majoritatea caselor sint case "demolabile". Nimeni nu mai cumpara o casa de epoca pentru a locui in ea, ci pentru a o demola si a construi in locul ei un bloc.
Cei care ar vrea sa poata locui intr-o casa , fie ea micuta, antebelica, cei care pot aprecia farmecul unei case de la 1920 sau 1930, nu isi pot permite, deoarece in tara asta oamenii educati si de bun gust nu au bani sa cumpere case, cu putine exceptii.

Am impresia ca agentiile imobiliare considera jenant sa puna in vanzare "case batranesti", de aceea adauga neaparat si precizarea ca sint "demolabile" sau "mansardabile". Exista la detalii care ar putea atrage clientii poarta cu telecomanda, curte betonata, scara interioara (chiar daca e ca nuca in perete), numar mare de camere (chiar daca mici si intunecoase).
La preturi, alte fenomene. nici cea mai nenorocita casa nu scade sub 100.000 euro. Iar case superbe, solide, mari, sint lasate in paragina, in asteptarea demolarii, dupa ce au fost luate pe nimic de oamenii noi care ne conduc, parveniti semi-analfabeti de politicieni si mafioti.

joi, 3 februarie 2011

Ce se intampla la Carrefour?

Ieri am fost la Carrefour Orhideea, dupa mult timp, si am ramas foarte mirata. Magazinul parea in prag de faliment. Raionul de electrocasnice era pustiit, golit, de parca trecusera pe acolo o banda de spargatori si apoi o inundatie. Calitatea produselor s-a prăbuşit. Acum ,raioanele de incăltaminte si imbracaminte arata mai jalnic decat un magazin de chinezării "totul la 10 lei". Marfa miroase izbitor a plastic, acel miros specific al celor mai proaste produse din lume. La raionul de veselă, numai gioarse, iar la mâncare produse obişnuite, care se găsesc peste tot, unele mai scumpe decat la Mega Image. Lume puţină.

Unde sint vremurile de inceput, cand la Carrefour aveau marfuri de cea mai buna calitate la preturile cele mai mici? Unde este camembertul Le Rustique, masinile de spalat, şervetele de bucătărie made in Portugalia si şosetele şic?

In acelasi spirit al degradarii calitatii se incadreaza si alte magazine, de unde acum 6 ani imi luam lucruri dragute si nu foarte scumpe. Vă amintiti de Kenvelo, care pe vremuri avea niste rochii nemaipomenite si niste blugi din care nu mai ieşeai? Ei bine, acum este o jalnica adunatura de cârpe, în culori urate, de parca ar fi toate spoite cu funingine si făcute pentru detinuti. 


La Jolidon, care au îceput cu lenjerie de calitate italienească la preturi mai româneşti, acum au marfă de un prost gust local, de nepurtat, din cele mai proaste materiale si cu croieli făcute parcă să te rănească.

Probabil calitatea scade pe măsură ce populaţia globului se înmulţeşte. Sau pe măsură ce lăcomia patronilor creşte?

miercuri, 2 februarie 2011

Arborii, victime colaterale ale demolarilor






Am vrut sa alcatuiesc mai demult un album al stejarilor seculari din Bucuresti. Ramasite ale unor vremuri mai organice, cu paduri in loc de asfalt si beton, acesti stejari domina vreo curte de mahala si vara coroana lor este mare cat un orasel din jungla.

Unul dintre acesti prieteni locuieste intr-o curte de pe strada Buzesti. Intr-un an cineva a chemat probabil primaria si l-au tuns, l-au ciuntit. Chiar si asa, vigoarea lui izbucneste cu mare forta, pentru cei care au ochi sa il admire. Domina o casa vagon, probabil de la inceputul secolului XX. Casa si-a dat duhul acum trei zile. Cand am vazut ca se demoleaza, duminica, mi-am scrasnit dintii de ciuda ca n-am fost in stare sa fac planuitele poze cu stejarul. Am facut cateva, dar pe seara si iarna...

Un individ in salopeta mi-a zis obraznic sa incetez, ca n-am voie sa fotografiez. Aceleasi metode de intimidare de pe vremuri? Coreea de nord?Daca actiunea este legala, de ce n-as fi avut voie sa fotografiez pe domeniul public? I-am raspuns ca nici ei n-au avut voie sa darame si am indreptat obiectivul spre el. Luat prin surprindere, barbatul s-a indepartat.

Alti copaci minunati sunt platanii de pe strada Berzei. Cind eram mica, o matusa care locuia pe Plevnei, sora bunicai, ma lua de la gradinita si in timp ce ma tragea dupa ea ma invata sa admir si sa respect platanii seculari, monument al naturii.

Probabil burtosii care vor profita de acest proiect urbanistic nu pot deosebi un platan de un gard de beton. Pentru ei Dubai este un loc mirific, no single fucking tree there.

marți, 1 februarie 2011

Ajutoor, demolarea Bucurestiului continua!

Aceasta casa a fost demolata in ianuarie 2011, pentru a face loc nimicului care sta la baza omului nou.

Aceeasi, din alt unghi. Cand am facut poza nu stiam ce o asteapta pe biata casa.

Aceasta casa cu acoperis verde a fost demolata. Ultimele momente, toamna 2010

Teren viran (stanga jos), pe care s-a aflat casa de patrimoniu cu acoperis verde.

Hala Matache, dezafectata si asteptand demolarea.

Ceausescu are urmasi! Nimic nu s-a schimbat de pe vremea comunismului.

Case de patrimoniu, asteptand demolarea.

Imagine emblema a Bucurestiului: buldozerul pe ruinele caselor demolate abuziv.

Sambata 29 ianuarie demolarile continuau pe Buzesti. Proiectul urbanistic - criminal - de construire a unei sosele cu patru benzi pe Calea Buzesti si pe strada Berzei continua neabatut. Va fi demolat un cartier intreg de case din patrimoniul istoric al capitalei. Absolut inutil, probabil ca sa mai faca un ban Apolodor S.A., firma care s-a imbogatit din distrugerea Bucurestiului (ce nume idiot, ce legatura are Apolodor din Damasc cu o firma de demolari?)

Este incredibil, este dincolo de orice marsavie a primarilor si consilierilor si comisiilor de avizare. Cum a fost posibil sa se darame case de patrimoniu, hala Matache, case bune, unele de sfarsit de secol XIX/inceput de secol XX?

Si de ce trebuie daramate si case aflate la o distanta considerabila de strada? Se demoleaza si doua imobile de pe Mircea Vulcanescu, adica tot coltul Vulcanescu-Buzesti.

Nimeni si nimic nu poate opri aceste distrugeri. Am citit aseara cartea lui Dinu C. Giurescu, Arhitectura Bucurestilor, incotro?, in care este prezentat extrem de bine documentat cazul imobilului turn care a sufocat catedrala Sf. Iosif. Nimeni, nici macar papa de la Roma, vorba aceea, nu a putut clinti nici cu un centimetru acest proiect obscen. Si atunci ce sa mai speram pentru niste case locuite de oameni amariti, in majoritate? Negustorii care au construit aceste frumoase case sint de mult oale si ulcele, probabil persecutati de comunisti, care au introdus in locul lor chiriasi exact cu scopul de a le devasta. In alte cazuri, cum a fost cel al fostei Policlinici, acolo nu mai locuia nimeni.

Inca un cartier a fost ras, exact ca pe vremea lui Ceusescu. Avand in vedere procentul infim de case ramase in picioare din patrimoniul Bucurestiului, acest cartier reprezenta o parte foarte mare din el, un procent foarte insemnat. Bucurestiul, prin edilii sai de trei parale, este ca un stirb care mai are cateva masele bune si in loc sa le protejeze alege sa si le scoata.

Am tras doua concluzii importante de aici. Prima este ca am luat teapa vietii mele crezand ca Romania va progresa si ramanand aici. A doua este exprimata prin citarea lui Dinu C. Giurescu:
"Daca lucrurile vor merge tot asa, Capitala se va infatisa, peste 15-20 de ani, ca un ghiveci arhitectonic, o amestecatura urata, fara noima. Va fi o batjocura aruncata asupra acestui neam si a istoriei sale."