i

i

miercuri, 16 februarie 2011

Duminica la film la MTR

Am fost la filmul polonez Wszystko, co kocham (tradus Tot ce imi place sau All That I Love). Regizor si scenarist Jacek Borcuch.

(In treacat fie zis, care sint sansele de a gasi informatii despre un film pe net, pe IMDB sa zicem, de a regasi filmul sau de a-l discuta daca nu esti atent la regizor sau la titlul original, sau esti atent dar nu stii poloneza si memoria nu te ajuta din acest motiv? Iata de ce un film bun european nu prea trece mai departe de limba si de tara care l-a produs. Pe cind Inception.. sau Terminator, sau ...Basic Instinct..)

Actiunea filmului se petrece in 1981 la Gdansk, orasul faimos pentru Solidarnosti. (Este vorba de miscarea anticomunista nascuta intr-o federatie sindicala . O prietena de-a mea mexicanca mi-a povestit ca familia ei a plins cand a auzit de Solidarnosti. De acolo de departe comunismul se vedea asa frumos...)

Scenografia este nemaipomenit de fidela epocii. Banuiesc o munca uriasa, migaloasa si devotata in spatele decorurilor perfecte. Pana si oamenii au un aer optzecist. Poate este o prejudecata, dar nu-i asa ca exista oameni cu aerul unei epoci?

Imaginea este superba. Daca e adevarat ca filmul concureaza la Oscar, atunci merita un Oscar pentru scenografie si unul pentru imagine.

Dar...o melodie studiata ne e neaparat buna. Un parfum compus din ingrediente din cele mai pretioase nu e neaparat de neuitat. Exista filme in care decorurile sint anacronice si personajele din secolul patru au ceas electronic, in care scenariul scartaie, dar cu totul sint o capodaopera care te cucereste si pe care vrei s-a revezi de trei ori. Tot ce imi place este plicticos si nesarat. Insa exista scene foarte plastice, ba chiar superbe.
Mi-a placut scena in care cei patru adolescenti, membrii formatiei de punk-rock, se arunca in valurile verzi ale marii Baltice in pielea goala, cu un cer bleumarin la orizont. Merita sa vad filmul numai pentru aceasta imagine.

La intoarcerea acasa, am vazut-o pe Printesa, care bintuia rebegita prin intersectie.
Avea in mana o garoafa rosie. Era frig, groaznic de frig.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu