i

i

miercuri, 2 februarie 2011

Arborii, victime colaterale ale demolarilor






Am vrut sa alcatuiesc mai demult un album al stejarilor seculari din Bucuresti. Ramasite ale unor vremuri mai organice, cu paduri in loc de asfalt si beton, acesti stejari domina vreo curte de mahala si vara coroana lor este mare cat un orasel din jungla.

Unul dintre acesti prieteni locuieste intr-o curte de pe strada Buzesti. Intr-un an cineva a chemat probabil primaria si l-au tuns, l-au ciuntit. Chiar si asa, vigoarea lui izbucneste cu mare forta, pentru cei care au ochi sa il admire. Domina o casa vagon, probabil de la inceputul secolului XX. Casa si-a dat duhul acum trei zile. Cand am vazut ca se demoleaza, duminica, mi-am scrasnit dintii de ciuda ca n-am fost in stare sa fac planuitele poze cu stejarul. Am facut cateva, dar pe seara si iarna...

Un individ in salopeta mi-a zis obraznic sa incetez, ca n-am voie sa fotografiez. Aceleasi metode de intimidare de pe vremuri? Coreea de nord?Daca actiunea este legala, de ce n-as fi avut voie sa fotografiez pe domeniul public? I-am raspuns ca nici ei n-au avut voie sa darame si am indreptat obiectivul spre el. Luat prin surprindere, barbatul s-a indepartat.

Alti copaci minunati sunt platanii de pe strada Berzei. Cind eram mica, o matusa care locuia pe Plevnei, sora bunicai, ma lua de la gradinita si in timp ce ma tragea dupa ea ma invata sa admir si sa respect platanii seculari, monument al naturii.

Probabil burtosii care vor profita de acest proiect urbanistic nu pot deosebi un platan de un gard de beton. Pentru ei Dubai este un loc mirific, no single fucking tree there.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu