Din nou ma gindesc la ceai

Ce mai ploua azi! Am vrut sa-mi iau ceai de soc de la plafar. Aveau pliculete, dar eu vroiam floare.
Imi placeau in filmul Amelie Poulain cum faceau liste cu micile idiosincrazii, de placere si de neplacere.
Mie nu imi place ceaiul in pliculete. Nu suport ceaiul adus sub forma de apa fierbinte, cu pliculetul alaturi, bleah. Aveau ceai de soc sub forma varsata. Bio, din Austria. 15 lei. M-am enervat atit de tare ca n-am mai rabdat sa ii explic vinzatoarei de ce. Aveti idee cite tufe bio de soc sint in tara noastra?

Vizavi s-a mutat o familie de pakistanezi, cu care am incercat sa ne imprietenim, dar pina acum n-am avut nici o intimplare care sa ne apropie. Dar totul vine pina la urma la cel care stie sa astepte (proverb frantuzesc). Ieri mama pakistaneza bintuia pe palier in cautarea unei solutii pentru robinetele care nu aveau presiune. Am ajutat-o si m-a invitat la un ceai. De fapt am avut ocazia la care speram de vreo citeva luni de a ma introduce in bucataria lor din care miroase divin si se raspindeste pina la parter o aroma pe baza de curry. Un ceai bine clocotit, cu lapte, delicios. Intre timp doamna facea pe o plita un fel de lipii, pe care le framinta pe loc. Le-am dus si eu mai pe seara placinta cu mere, ca ei nu prea gatesc la cuptor si ca ar fi curioasa sa stie ce gatesc atita la cuptor romancele.

Acum beau un ceai de plante, adus din Grecia. Se numeste ceai de munte si este suav si aromat. Are frunzele alburii, de catifea. Ma intreb de unde o sa mai gasesc asa ceva aici cind se va termina minunatia asta.

Cel mai bun ceai

Cel mai bun ceai din lume îl făcea bunica mea pe soba de fontă din bucătărie, la Braşov. Punea apă şi multe rămurele de sunătoare, soc şi tei, culese în iunie la ţară, în poieni, într-un ibric unde apa mocnea şi nu ajungea niciodată să clocotească. Fierbeau acolo, iar ea le manevra din codiţele plantelor care ieşeau din ibric. La urmă, strecura ceaiul în căni. Întinzîndu-se un pic, lua de pe policioara cea mai de sus cutia de metal cu zahăr. Era o cutie pe care se mai zăreau peisaje asiatice înnegrite. O deschidea cu grijă şi punea mult zahăr în fiecare cană. Da, irepetabil si capabil să topească trei luni de iarnă dintr-o sorbitură.

Mic dejunul frust

Cu ocazia includerii blogului Mic dejun de Bucuresti in blogroll, am facut si eu o incercare de a prezenta estetic micul meu mic dejun. Nu prea mi-a iesit ca lui Verde Ursuz, dar a fost bun. Piine cu unt si cu brinza telemea de capra, iar cafeaua de la Florescu, preparata la ibric. Avea si caimac, promit, dar pina sa pozez eu s-a cam uschit.