i

i

joi, 2 decembrie 2010

web-cam live at the other end of the world

Hobby-ul saptamanii sunt webcamerele live din diferite orase ale lumii. Pana acum le-am ignorat, dar asa de cand m-a rugat cineva sa ies putin sa ma vada de la mare departare pe camera live pe care o avem chiar aici in intersectie, imi place sa ma uit sa vad cum e vremea in locuri in care nu pot ajunge. Probabil din cauza sedentarismului provocat de criza financiara.

Prima placere a fost live-streamul din Mykonos. Cunosteam de asta vara fiecare detaliu al micului golf si mi s-a parut sfasietor sa vad pacea de acum, apusul linistit, marea bleu-argintie. Sa stau si sa privesc de-a lungul zilei acest du-te vino al oamenilor, sa admir miscarea lor browniana. M-a intrigat mereu intensa activitate desfasurata in Grecia chiar si pe insulite mici unde pare sa nu mai fie nimic nou de zis sau de facut.

Azi cel mai mult imi place portul din Helsinki. Cerul plumburiu- roz, zapada pe monumentele sumbre de piatra, vapoarele, atmosfera nordica de poveste. Imi place iarna, pentru activitatea intensa meteorologica. Iarna se deschide stagiunea la spectacole rare de ninsoare, de transformare a obiectelor in sticla, de ceruri impecabile dupa o noapte de viscol, de gerulete cu scart dimineata si alte minuni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu