Se fură tot

În weekend am fost la ţară. Am intrat cu nerăbdare în curtea casei unde au locuit străbunicii şi sezonier bunicii. Dar toate uşile erau vraişte. Sparte, forţate cu ranga. Hoţii au furat plitele sobelor de fontă, bicicletele, uneltele, lemnele, tot ce mai rămăsese de furat după cele două spargeri anterioare, când intraseră pe geam. Atunci au furat icoanele de argint, farfuriile pictate din zestrea străbunicii, pendula de lemn din vremuri imemoriale, pernele şi cearşafurile brodate şi multe alte lucruri care nouă copiilor moştenitori ne aminteau de acele vremuri fericite în care lumea avea un rost.

De data aceasta, jaful a fost mai violent. Cel mai tare m-au durut uşile distruse, după 160 de ani în care au rezistat istoriei şi intemperiilor. Casa a fost construită în 1851.

Poliţiştii care au apărut în urma reclamaţiei noastre ne-au spus că în circumscripţia lor se întâmplă cel puţin un furt pe zi. După ce au studiat cazul nostru, au plecat să continue analiza unui alt furt, în satul vecin. Acolo proprietarul avea şi camere de luat vederi instalate, dar din păcate felinarele de pe stradă nu mergeau în acea noapte. (Multumim, Electrica!) Hoţii au venit cu o maşină, au scos din grădina omului 100 de kg de ceapă, le-au curătat şi în 20 de minute au spălat putina.

Timpul nu mai are răbdare. Viaţa în România s-a schimbat complet, iar schimbarea a început în 1944. Ceea ce se întâmplă acum este urmarea cursivă a genocidului iniţiat de comunişti. Nu va mai fi niciodată o ţară, ci o junglă locuită de arătări amintind vag de oameni. Canalii, hoţi, nemernici, interlopi, criminali, hiene şi biete fantome ale unui trecut european, pensionari care nu au apucat să plece în străinătate.