Cortina d'Ampezzo

Astă-toamnă am fost la Cortina. De la Veneţia, am luat trenul şi în mai puţin de trei ore peisajul s-a schimbat ca în ziua dintâi. Din platitudinea marină a lagunei venete au răsărit ascuţiţii Dolomiţi, la peste două mii de metri. Care este legătura între Veneţia şi Cortina d'Ampezzo? Am făcut-o chiar eu, pentru că îmi rămăsese o puternică impresie după ce am văzut filmul The Talented Mr. Ripley. Personajele din film ajung şi la Veneţia şi plănuiesc şi o excursie la schi la Cortina, care pe vremea când se petrece acţiunea filmului, în 1959, era o staţiune foarte la modă pentru sporturi de iarnă.

Cortina, ce loc minunat, cu soare portocaliu la apus şi restaurante pline de prosciutto. Casele vechi se alătură democratic blocurilor construite în perioada optzecistă a boomului imobiliar montan. Prin centru curge un torent de culoarea sticlei, bordat de pini. De jur împrejur pe orizont se iţesc stînci exagerate. Are un aer familiar de Valea Prahovei, şi un magazin universal ca cel din Sinaia, numit Cooperativa. Sper deosebire de al nostru, al lor este ticsit de mărfuri de cea mai bună calitate, de la căni de porţelan şi cuţite vînătoreşti, la sutiene La Perla şi pături de caşmir.

Cel mai bine se potrivesc aceste poze cu muzica din film, şi anume Lullaby for Cain, cântat de Sinnead O'Connor.

Alte fiinţe

Ce să mai zici despre celelalte fiinţe de lângă noi, cu perfecţiunea lor grăitoare? Doar să admiri uneia statura, rochiţa şi graţia, altora liniştea şi armonia creată de prezenţă, altuia efigia în piatră naiv lipsită de modestie. Trebuie să le zâmbeşti discret şi să le trimiţi cu gândul un compliment.

Tristeţe şi dezgust

Serghei Rahmaninov a fost cel mai mare pianist al secolului trecut, dar, ca şi George Enescu, e cunoscut mai mult pentru compoziţiile lui. Ce noroc pe noi că n-au murit înainte de inventarea înregistrării sunetului! Nu ştiu dacă se vor mai naşte asemenea muzicieni, pentru că nu mai există sensibilitate muzicală. Interpreţii contemporani cred că tehnica dă valoarea, iar la nivel de mase, se vând nişte zgomote, la radio e un veşnic bruiaj enervant, lumea nu mai cântă şi nu mai e linişte în general, pentru a lăsa muzica să ia naştere.

Lumea intră pe blogul meu la articolul Conversaţii searbede pentru că dau căutare searbede=?. Prin urmare cum să mai citească dacă nu ştiu nici despre ce e vorba.

După 52 de ani în care au rezistat la locul lor, componentele de cupru ale ascensorului din blocul nostru au fost furate zilele trecute. Nici epoca ceauşescu, nici revoluţia, nici mineriadele n-au fost probabil atât de căcăcioase ca anul ăsta 2012 care a ordonat planetele în aşa fel încât să atragă obiectele de alamă. Şi chiar mă minunam, când închideam uşile de lemn ale liftului, ce obiecte frumoase sânt cei doi butoni aurii, lustruiţi de-a lungul anilor de atâtea mâini grăbite să urce sau să coboare. Cei care au furat sunt şi criminali, deoarece în ziua aceea liftul putea să cadă cu cineva (au luat şi părţi din mecanisml de susţinere).

Prin Bucureşti, la magazinele unde mai găseşti haine decente, de bun gust, măsura maximă este 38. Rareori vreo rochie măsura 40 sau mai mare atîrnă stingheră, caracterizată de o urâţenie care o face neeligibilă. Într-unul din aceste butice am vrut s-o întreb pe vânzătoare care este motivul lipsei măsurilor mai mari, dar m-am oprit la timp: ea însăşi avea 1m55 şi 45 de kile, iar în jurul meu clientele erau reprezentate de cîteva fete care se pregăteau probabil să întrebe dacă n-au ceva mai mic de 36. Femeile românce, mai ales aici în sud, au măsuri apropiate de femeile chineze, ceea ce uşurează comerţul.

Într-adevăr, după un timp se observă cum înfloreşte cinismul la cetăţenii care n-au emigrat şi care se ocupă cu scrisul.