O bere la Doors Hostel

Cum mă plimbam eu aşa pe strada Olimpului, revenind de la cantina Institutului teologic, cu gîndul la o curte plină de trandafiri pe care o văzusem anul trecut şi la o bere, mi-a atras atenţia o firmă agăţată la colţul unei case de cărămidă roşie. Doors Hostel, str. Olimpului nr. 13.

În curte mi s-a părut că este un bar. Am intrat cu timiditate şi am întrebat dacă grădina este deschisă publicului. Era, aşa că mi-am comandat o bere şi m-am aşezat la umbra nucului. Pătrunsesem într-un univers al turiştilor străini. De multe ori mi-am propus scriu despre posibilităţile de cazare oferite turistului în Bucureşti, însă un astfel de demers ar fi util doar pentru curiozitatea localnicilor.

Prezenţa backpackerilor în oraş mi se pare neverosimilă şi absurdă, ca şi cea a busului cu etaj care face Bucharest Sightseeing Tour. Dorinţa străinilor de a călători la Bucureşti (mai ales în lunile de cuptor) mă nedumereşte la fel cum pe o localnică din Victoria o nedumerise intenţia mea de a urca în Făgăraş.

Casa promitea camere mari şi răcoroase. În afară de mesele de lemn, în curte mai era şi o platformă cu perne şi cortine, probabila acea Tea garden at 5 menţionată de asemenea pe firma de la poartă. Alături, un grup de fete aflate în trecere ca şi mine povesteau cum au dat peste acel loc. De la barul improvizat în grădină s-a auzit numai muzică franţuzească, cît am stat acolo.
M-am uitat ulterior pe net şi am aflat că hostelul este foarte bine apreciat, mai ales bunăvoinţa şi amabilitatea personalului prietenos sînt menţionate de turişti, care sînt destui.

Mahabharata. Nala şi Damayanti

Într-una din serile astea spălăcite treceam pe la Universitate şi văzîndu-i pe buchinişti am vrut să-mi cumpăr o carte. Eram gata să-mi iau orice, ca să îndulcesc neplăcerile caniculei cu ceva nou de citit şi determinată de shopalcoolism. Am înşfăcat o Mahabharata, Legenda lui Nala şi a frumoasei Damayanti în colecţia LYCEUM a Editurii Albatros. "Tălmăcire de Ion Larian Postolache şi Charlotte Filitti", apărută în 1975.

Am început lectura cu scepticism, pentru că încercările mele anterioare de a pătrunde în literatura Indiei se soldaseră cu încurcări în hăţişurile junglei de nume, noţiuni, avataruri şi simboluri, de unde ieşeam cu părul plin de scaieţi şi hainele agăţate. Dar de data asta m-am scufundat total în lumea Mahabharatei, prin versurile frumos traduse şi n-am mai observat nimic în jur pînă n-am terminat.

Poate pentru a gusta rafinamentul povestirii, pentru a călători odată cu Damayanti prin pădurea exotică plină de flori şi sălbăticiuni, pentru a înţelege reacţiile demonilor şi sentimentele personajelor trebuia să fiu eu însămi mai rafinată, mai răbdătoare, mai matură. Chiar dacă ediţia pare o poveste, nu ştiu în ce măsură aş fi apreciat-o în copilărie. Poate trebuia să învăţ mai întîi despre dramele greceşti antice, să citesc Odiseea şi să înţeleg alte criterii morale, ca să sesizez frumuseţea dramei din legenda lui Nala. De asemenea, cred că doar călătoria în India m-a făcut să pot da conţinut cuvintelor care descriu o frumuseţe răvăşitoare.

Am avut o revelaţie. Dintre toate formele de artă pe care le-am frecventat, totuşi numai literatura mi-a rămas în suflet şi în imaginaţie. Ea are puterea cea mai mare de a exista, de a crea o realitate mult mai prezentă şi colorată decît realitatea cotidiană. Dacă mă gîndesc repede la ceva ce mi-a lăsat o impresie adîncă, cu puterea de a-mi modela creativitatea, în primul rînd e vorba de o carte. După aceea vin filmele şi pe locul trei teatrul. Niciodată o formă de artă plastică nu a rămas cu mine. Niciun tablou, sculptură sau instalaţie nu mă urmăreşte. Mă impresionează, dar pe moment. Şi cu muzica e la fel. Pentru ca un zeu în marmură sau o melodie să mă delecteze, ele trebuie reiterate, revăzute, reascultate. Plimbîndu-mă prin locuri frumoase, nu asocierea cu amintiri muzicale împlineşte senzaţia şi îi dă voluptate, ci fulguraţia vreunui personaj de text sau a vreunei întîmplări citite, descrierea unui peisaj, un vers sau mitologii de ghid turistic.

Expoziţia absolvenţilor de la grafică, la Galeria Orizont

Am văzut de două ori expoziţia de licenţă a absolvenţilor Departamentului Grafică de la Universitatea Nationala de Arte Bucuresti,  Facultatea de Arte Plastice (Clasa Conf. univ. dr. Eugen Alexandru Gustea,
Asistent univ. drd. Catalina Vasilescu; 2-7 iulie 2012 / vernisaj, marti 3 iulie 2012, orele 18.00;
Galeria Orizont, Bulevardul Nicolae Balcescu, nr. 23A, Bucuresti)
Prima dată am ajuns la Galeria Orizont joi pe 5 iulie, cînd mi-am notat căte un cuvînt despre fiecare lucrare. Am revenit sîmbătă, pe 7 iulie, şi am făcut şi poze, care mi-au ieşit prost. 

Am simţit nevoia să înşir aici toate lucrările participanţilor, însoţite de cîteva vorbe definitorii, absolut idiosincratice, şi de pozele cu titlu doar ilustrativ, probabil pentru că mi-a plăcut mult talentul absolvenţilor. 

Andreea Mitică Intimitate (acrilic pe hîrtie manuală)  minuţiozitate decorativă

 Delia Băluţă Muzeu (creioane colorate) Antipa, idee absconsă, verde

Mihaela Magopăţ Dimineaţa (ulei pe pânză) trei panouri pe verticală despre trezire, amintindu-mi de pictorii anilor '30 favoriţi pe la Peleş

Daniela Crosman - David (ulei pe hârtie)  ceruri suprapuse, favorita mea

 

Ana Maria Popescu - Trecerea timpului (Linogravură) frânghie stelară. Din păcate, această lucrare nu mai era expusă sîmbătă, cănd am făcut pozele, nu ştiu de ce.

Mircea Pop When nature is out to get you it will (print digital) despre monstruos

Robert Marinescu  Ferestre (aquaforte) multă muncă, mi-a plăcut. Am ratat fotografia.


Tiberiu Ţîrcomnicu Maşinărie (animaţie) good one, no comment, jocuri 3D

 
Ruxandra Pană China town (animaţie), mai bună chiar decît Maşinărie

 Lia Bîra Rememorare (plexiglas, print) efort cam mare pentru...

Carmen Nistor Semn (tuş pe hîrtie) de impact

Adina Mocanu Interdependent boxes (instalaţie) Memorii, spaţiul ca pietricele pe aţă, hărţi, limbaj, foi mototolite în cutii, wire, spaţiu, dimensiuni, vibraţii, mi-a plăcut

Bianca Urdea Inventar (grafit şi acuarelă pe hîrtie) of, ce trist. cel mai puţin mi-a plăcut

Anca Anghel Păsări simbol (linogravură) bună ca tehnică. anii '40 - '50

Luciana Poponaţ Black hole (linogravură, print digital) 3 panouri,mi-au plăcut

Andreea Vlad Silent blue (acuarelă pe hîrtie) frumos, decorativ, cearşaf

Alexandra Sandu Random (print digital) vaca, florile, stelele...nu ştiu

Teodora Rusu Călătoria (benzi desenate)

Răzvan Petre Montaj (obiect, print digital, ) foarte bună, volum, drăguţă plierea

Cristina Ivan Refugiu  (tuş pe hîrtie) diptic,  talent la desen, poveste, fetiţă şi pat

 
Silvia Popa Ieri (aquatinta, aquaforte) suveniruri sepia cu copii

George Serafim Cunoaştere (tehnică mixtă) diptic. înrămarea în sticlă obstrucţiona serios aprecierea, din cauza reflexiei

Bogdan Vigu Oraşul (print digital) blocuri, text luminos, în diptic

Corina Bădescu Voyerism (foto) oameni prin geam, potenţialul performativ mare, variabilitate în funcţie de circumstanţele expunerii (dar probabil neintenţionată) după cum se vede din fotografia a doua














Cristina Călinescu Memorie (foto) 12 poze,  impresionism, mi-a plăcut

Concluzii n-aş trage, ci doar aş remarca ce mi-a rămas în minte: o varietate imensă a tehnicilor; o necesitate de a repeta, de a dubla mesajul, dovedită de preponderenţa dipticelor şi tripticelor, respectiv o necesitate de a "scrie" mesajul, care se transmite prin două sau mai multe panouri, ajungînd la o multitudine de panouri (David). Probabil este un fenomen născut din obişnuinţa scrisului?
De asemenea, am observat o încadrare în modele artistice contemporane - nu le numesc curente, pentru că încă sînt în interiorul lor şi pentru că sînt prea contagioase - suprapunerea secantă a fotografiilor (Răzvan Petre), ultrarealismul (cearşaful), instalaţiile din obiecte banale, pe tradiţia Fluxus, ilustraţia sau tendinţa retro.

De ce tocmai aici s-a dezvoltat un mare oraş?

M-am trezit de la 5 presimţind sufocarea iminentă şi am deschis geamul să intre răcoarea dimineţii. Doar căldura stătută de ieri a mişcat inutil perdeaua. Am fiert o cafea şi am ieşit pe balcon cu ceaşca, aşteptând să simt adierea dinainte de răsărit. Treceau ciori şi troleibuze. Curenţii vagi de aer aduceau doar miros de apartament vetust şi atunci am observat că şi vecina de la etajul inferior stătea pe balcon, probabil de mult timp sperând să alunge nesomnul cu vreo briză bucureşteană.

Pe la 6 jumătate am remarcat rîndunelele ţipînd în cercuri, pescăruşii planînd şi porumbeii înşirându-se la uscat. Vecinul nonagenar revenea cu o punguţă. Lîngă bloc s-a oprit să discute cu fochistul, care făcea o plimbare. O pensionară aştepta în staţie, o alta pleca spre piaţă, un cerşetor se uita în zare, un bărbat în tricou alb şi blugi bleu deschis conducea un bmw decapotabil.

Este ora 8 jumătate şi mă gândesc - de ce Bucureşti? Iarna, gerul  ne chinuie pielea şi sistemul imunitar, alternativ cu dezgheţul mocirlos care face să cadă tencuiala caselor. Vara, această luncă se încinge mesopotamian, dînd pe faţă impostura poziţiei geografice şi culturale europene. Culorile spălăcite se potrivesc bine cu cocleala prăfoasă şi plină de gunoaie. Nu se întîmplă nimic, iar atmosfera e ca apa uitată într-o vază. Serile emană fierbinţeală greţoasă, la ora la care clienţii se lasă păcăliţi prin baruri şi restaurante ridicol de scumpe. Asfaltul şi betoanele unei metropole urbane, ca şi orice clădire dezvoltată pe verticală mai sus de 6 metri sînt nebunie curată în asemenea climă.

Odinioară, aici creşteau păduri seculare de stejari care ascundeau pe diverşii fugari. Apele curgătoare şi bălţile răcoreau şi aveau peşte berechet. Frumoase coline, create de meandrele Dâmboviţei, propice viţei-de -vie, produceau valuri de vin şi diverse fructe. Răscrucea de drumuri ademenea lumea la tîrguri şi panarame. Iată care cred că erau motivele pentru care oamenii au populat această aşezare. Acum, în Bucureşti nu a mai rămas nici o vie. Ca vestigiu al unor obiceiuri cu rădăcini lungi, pe nenumărate case şi blocuri din oraş se caţără cîte o viţă. Din codrii masivi ai Vlăsiei au rămas ici şi colo cîte un părculeţ şi cîte un falnic stejar prin vreo curte. Apele au devenit canale, sau au fost gâtuite în lacuri împuţite şi betonate. Bucureştiul şi-a pierdut "sa
-->raison d’être", în schimb a continuat să se lăţească răs-lungească inerţial.