Incredibil, neverosimil, inexplicabil, revoltător. Am fost aproape dată afară dintr-un magazin Plafar pentru că nu am avut mărunt la cumpărarea unui ceai de levănţică. La Plafar MV, aflat pe bulevardul Ion Mihalache no. 38, vînzătoarea mi-a arătat încă o dată dispreţul rezervat clienţilor în Romania. De fiecare dată cînd am cumpărat de la acest Plafar MV, mi s-a solicitat pe un ton acru “mărunt că nu am să vă dau rest”. În trecut am făcut rost de mărunt, însă astăzi n-am mai avut puterea de a accepta această obrăznicie prezentă în 99% din magazinele din România, chiar şi în cele cu dever enorm, respectiv Mega Image sau Angst.
Ceaiul costa 3 lei. La vederea bancnotei de 100 de lei pe care i-am întins-o, vînzătoarea s-a simţit ofensată şi fără putinţă de negociere a zis că nu are rest. Mi-a zis să mă duc la Mega Image să schimb, în timp ce punea ceaiul la loc în raft (nici nu apucasem să zic ceva). I-am răspuns că nu schimb şi că nu mai cumpăr nimic. “Nu mai cumpăraţi”, a zis cu dispreţ. “Dacă stau la fiecare client pentru 3 lei să”…Mi s-a făcut rău. I-am spus să pună un afiş la intrare, prin care clienţii care nu au mărunt sau care cumpără doar ceaiuri de 3 lei sînt rugaţi să plece şi i-am spus că nu mai calc niciodată în magazin. Mi-a strigat cu scîrbă că n-am decît să nu mai vin. Celelalte două vînzătoare prezente în magazin nu au avut nici o reacţie.
Unde trăiesc? Este o farsă sinistră? Sînt oamenii atacaţi de o ciupercă otrăvitoare în ţara asta, un parazit care le macină creierul şi orice urmă de umanitate? Vînzătoarea îmi dispreţuieşte banii şi o doare fix în cur dacă mă jigneşte sau dacă vinde sau nu ceva.
Nu ştiu ce hram poartă acel Plafar, dacă e un butic privat sau unul în regie autonomă, şi nu are nici prea mare importanţă, pentru că scene asemănătoare am trăit atît în mici magazine private, unde patronul personal s-a răţoit la mine, cît şi în supermarketuri, unde vînzătorul este un fel de piuliţă într-o maşinărie îngrozitoare de dispreţuit oameni.
i
marți, 16 martie 2010
miercuri, 3 martie 2010
Fashion trends in Mărţişor
Să nu credeţi că tradiţia mărţişorului a curs mereu la fel neabătută, precum Dunărea. Ea avut momente de moarte clinică şi a fost resuscitată şi re-făţuită.
Prin anii ’30 ai secolului trecut acest obicei se pierduse, astfel încît redactorul unei reviste mondene putea să se lamenteze în faţa ignoranţei concetăţenilor săi, care nu mai ştiau nici măcar ce înseamnă Mărţişori, darămite să mai ofere unul. El îşi face cu evlavie datoria faţă de tradiţia pierdută, amintind cititorilor explicaţia dată termenului la 1872, în Curierul de Iaşi: “Mărţişorul era un dar ce-şi trimiteau românii unul altuia în ziua de întîi martie. El consta într-un bănuţ de aur spînzurat de un găitan de mătasă împletit cu fire albe şi roşii pe care persoana ce-l primea în dar îl purta la gît pînă cînd întîlnea cel dintîi trandafir înflorit, pe crengile căruia depunea apoi darul primit. Bănuţul însemna îmbelşugare, firele albe şi roşii ale găitanului însemnau faţa albă ca crinul şi rumenă ca trandafirul, iar jertfa făcută crăiesei florilor era o salutare poetică adresată primăverii.”
Avînd în vedere că şi bulgarii au Mărteniţe, care constau în fire albe şi roşii de lînă, şi care sînt purtate la încheietura mîinii şi ulterior agăţate prin pomi fructiferi, se poate ca explicaţia romantică dată în Curierul de Iaşi să fi fost la rîndul ei o remaniere. Dacă mergeţi în Bulgaria în martie, veţi observa că atît bărbţii cît şi femeile poartă şnururi ingenios şi variat împletite. Pe la sfîrşitul lunii veţi vedea o grămadă de şnururi agăţate prin corcoduşi.
Îmi place să observ moda la mărţişoare. Cînd eram în şcoala generală se ofereau flori imense de pînză în cuburi de plastic şi inimioare cu cheiţe. Prin anii ’90 erau în vogă lebedele şi peştişorii de sticlă. Acum cîţiva ani argintul şi aurul au transformat mărţişoarele în bijuterii care se oferă cu şnur la 1 martie, dar se poartă în tot anul.
Anul acesta observ o autenticizare a mărţişorului, poate sub influenţa articolelor care scot din praful negurii vremii “adevărata tradiţie”, sau poate mulţumită inspiraţiei oferite de bulgari. Acest fenomen constă în purtarea mărţşorului la mînă şi nu în piept, ca tovarăşa învăţătoare. Vă mai amintiţi colecţia de mărţişoare purtate de-a valma la rever? De asemenea, se vînd brăţări făcute din fire albe şi roşii.
Vă urez să găsiţi cel mai frumos cireş înflorit, în care să vă agăţaţi mărţişorul.
Prin anii ’30 ai secolului trecut acest obicei se pierduse, astfel încît redactorul unei reviste mondene putea să se lamenteze în faţa ignoranţei concetăţenilor săi, care nu mai ştiau nici măcar ce înseamnă Mărţişori, darămite să mai ofere unul. El îşi face cu evlavie datoria faţă de tradiţia pierdută, amintind cititorilor explicaţia dată termenului la 1872, în Curierul de Iaşi: “Mărţişorul era un dar ce-şi trimiteau românii unul altuia în ziua de întîi martie. El consta într-un bănuţ de aur spînzurat de un găitan de mătasă împletit cu fire albe şi roşii pe care persoana ce-l primea în dar îl purta la gît pînă cînd întîlnea cel dintîi trandafir înflorit, pe crengile căruia depunea apoi darul primit. Bănuţul însemna îmbelşugare, firele albe şi roşii ale găitanului însemnau faţa albă ca crinul şi rumenă ca trandafirul, iar jertfa făcută crăiesei florilor era o salutare poetică adresată primăverii.”
Avînd în vedere că şi bulgarii au Mărteniţe, care constau în fire albe şi roşii de lînă, şi care sînt purtate la încheietura mîinii şi ulterior agăţate prin pomi fructiferi, se poate ca explicaţia romantică dată în Curierul de Iaşi să fi fost la rîndul ei o remaniere. Dacă mergeţi în Bulgaria în martie, veţi observa că atît bărbţii cît şi femeile poartă şnururi ingenios şi variat împletite. Pe la sfîrşitul lunii veţi vedea o grămadă de şnururi agăţate prin corcoduşi.
Îmi place să observ moda la mărţişoare. Cînd eram în şcoala generală se ofereau flori imense de pînză în cuburi de plastic şi inimioare cu cheiţe. Prin anii ’90 erau în vogă lebedele şi peştişorii de sticlă. Acum cîţiva ani argintul şi aurul au transformat mărţişoarele în bijuterii care se oferă cu şnur la 1 martie, dar se poartă în tot anul.
Anul acesta observ o autenticizare a mărţişorului, poate sub influenţa articolelor care scot din praful negurii vremii “adevărata tradiţie”, sau poate mulţumită inspiraţiei oferite de bulgari. Acest fenomen constă în purtarea mărţşorului la mînă şi nu în piept, ca tovarăşa învăţătoare. Vă mai amintiţi colecţia de mărţişoare purtate de-a valma la rever? De asemenea, se vînd brăţări făcute din fire albe şi roşii.
Vă urez să găsiţi cel mai frumos cireş înflorit, în care să vă agăţaţi mărţişorul.
luni, 1 martie 2010
Mica rabufnire de 1 martie
Scena azi la lift: eu veneam carind o masa plianta grea, iar liftul sosea, fiind chemat de presedintele asociatiei de locatari si de inca un vecin, barbati la 50-60 de ani. Un baiat de liceu soseste si el la lift si ma intreaba daca stiu unde sta administratorul, ca are ceva sa-l intrebe. Imi dau seama ca nu stiu, deoarece intretinerea se plateste pe palier si ma uit spre presedinte, crezind ca el ii va raspunde tinarului, deoarece stia precis raspunsul. Insa atit presedintele cit si celalalt vecin se suie in lift, se uita suspicios la baiat si tac. Dupa un penibil de 4 secunde, presedintele ii face semn celui de-al treilea sa se urce un lift, cu complicitatea pe care ti-o afiseaza un portar de minister cind se hotaraste sa te ajute. Cei trei barbati romani imi inchid usa in nas, liftul se pune in miscare, iar eu ramin tinind masa cu greu.
Daca nu s-ar fi intimplat aceasta sceneta chiar azi de 1 martie as fi uitat, dar asa ma intreb o intrebare mai veche: ce fel de barbat este acela care nu e in stare sa se tina pe picioare in metrou, tramvai sau autobuz si sta pe scaun cind in fata lui stau o duzina de femei in picioare? Egalitate intre sexe prost inteleasa, pretentii prea mari, numiti cum vreti aceasta atitudine, insa nimic nu ma va face sa cred ca un barbat caruia ii trece prin cap sa stea jos este capabil de compasiune, de eleganta, de generozitate, de frumusete, de inteligenta, de vreun efort sau de vreun sacrificiu. In afara de cei care sint slabiti de virsta sau de boala, a caror dorinta de se aseza o inteleg, pe toti ceilalti barbati care sed in mijloacele de transport in comun ii incadrez in categoria "buni de nimic".
Daca nu s-ar fi intimplat aceasta sceneta chiar azi de 1 martie as fi uitat, dar asa ma intreb o intrebare mai veche: ce fel de barbat este acela care nu e in stare sa se tina pe picioare in metrou, tramvai sau autobuz si sta pe scaun cind in fata lui stau o duzina de femei in picioare? Egalitate intre sexe prost inteleasa, pretentii prea mari, numiti cum vreti aceasta atitudine, insa nimic nu ma va face sa cred ca un barbat caruia ii trece prin cap sa stea jos este capabil de compasiune, de eleganta, de generozitate, de frumusete, de inteligenta, de vreun efort sau de vreun sacrificiu. In afara de cei care sint slabiti de virsta sau de boala, a caror dorinta de se aseza o inteleg, pe toti ceilalti barbati care sed in mijloacele de transport in comun ii incadrez in categoria "buni de nimic".
Abonați-vă la:
Postări (Atom)