Mica rabufnire de 1 martie

Scena azi la lift: eu veneam carind o masa plianta grea, iar liftul sosea, fiind chemat de presedintele asociatiei de locatari si de inca un vecin, barbati la 50-60 de ani. Un baiat de liceu soseste si el la lift si ma intreaba daca stiu unde sta administratorul, ca are ceva sa-l intrebe. Imi dau seama ca nu stiu, deoarece intretinerea se plateste pe palier si ma uit spre presedinte, crezind ca el ii va raspunde tinarului, deoarece stia precis raspunsul. Insa atit presedintele cit si celalalt vecin se suie in lift, se uita suspicios la baiat si tac. Dupa un penibil de 4 secunde, presedintele ii face semn celui de-al treilea sa se urce un lift, cu complicitatea pe care ti-o afiseaza un portar de minister cind se hotaraste sa te ajute. Cei trei barbati romani imi inchid usa in nas, liftul se pune in miscare, iar eu ramin tinind masa cu greu.

Daca nu s-ar fi intimplat aceasta sceneta chiar azi de 1 martie as fi uitat, dar asa ma intreb o intrebare mai veche: ce fel de barbat este acela care nu e in stare sa se tina pe picioare in metrou, tramvai sau autobuz si sta pe scaun cind in fata lui stau o duzina de femei in picioare? Egalitate intre sexe prost inteleasa, pretentii prea mari, numiti cum vreti aceasta atitudine, insa nimic nu ma va face sa cred ca un barbat caruia ii trece prin cap sa stea jos este capabil de compasiune, de eleganta, de generozitate, de frumusete, de inteligenta, de vreun efort sau de vreun sacrificiu. In afara de cei care sint slabiti de virsta sau de boala, a caror dorinta de se aseza o inteleg, pe toti ceilalti barbati care sed in mijloacele de transport in comun ii incadrez in categoria "buni de nimic".