i

i

vineri, 14 octombrie 2011

Melancolică şi rece, luminoasă şi sărbătorească

Azi mi-am petrecut mult timp în cîteva zone pe unde trece tramvaiul 41. Mai întâi, acolo unde podul Grant coboară în Crângaşi. Nu mai pusesem niciodată piciorul acolo, iar priveliştea o vedeam atât de des din tramvai. Aşa se întâmplă cu marginile unui drum intens umblat. Nimeni nu coboară din maşină să viziteze împrejurimile unei autostrăzi...

Am căutat un tapiţer, dar magazinul nu mai exista.
M-a însoţit permanent un sentiment de melancolie adusă de adierea toamnelor de odinioară. Toamne reci, cu legume pe la aprozare, toamne ale copilăriei printre blocurile comuniste, cu frunze uscate galbene strălucitor şi soare zglobiu în vitrinele murdare ale magazinelor generice de croitorie, marochinărie sau frizerie. Poate sentimentul a fost adus de lumina puternică a zilei? Sau de cartierele construite de victoria socialismului şi rămase foarte puţin schimbate? De bogăţia de legume, de frigul toamenlor de altădată? Nu ştiu precis.

În spaţiul verde din faţa unui magazin de TV Color, am întâlnit aceşti trandafiri înalţi cît plopii şi de o frumuseţe măreaţă. Culoarea lor între vişiniu şi roşu sângeriu era atât de strălucitoare că nu am reuşit o poză prea fidelă. Ceata sticlelor de PET îţi găsise o frumoasă organizaţie de grădinărit, ordonată şi comică.

Lângă spaţiul cu trandafiri am văzut un magazinaş care vindea şi vaporaşe radio-comandate. Aveau în vitrină un uriaş vaporaş galben, cu care putea să se plimbe chiar şi un copilaş.
Pe trotuarul opus, încă o relicvă nu a reuşit să dispară dar nici să se transforme, un service Arctic de-a dreptul îngheţat în timp.

Am plecat mai departe cu 41. În dreptul catedralei noi cu cupole aurii un şir lung de enoriaşi m-a făcut să mă întreb ce sărbătoare o fi şi repede calculând data mi-am dat seama că e Sfânta Paraschiva. Am coborât la capătul liniei, la Ghencea. Acolo, ca de obicei, era soare şi plopi şi din ce în ce mai multă melancolie. De fiecare dată când ajung în Ghencea e soare. Mi-am luat o gogoaşă "înfuriată" cu brânză. Mi s-a părut puţin ridicol să cer "o înfuriată cu brânză, vă rog", dar aşa se numeau ele, "înfuriate" cu ciocolată, cu brânză sau "înfuriate simple". Am văzut multe aprozare cu marfa pe trotuar în lăzi de carton. Un magazin de pantofi mi-a dat un leşin în stomac. Rafturi pe toţi pereţii şi perechi de pantofi înşiruite una lângă alta, toţi negri sau cel mult maro şi kaki. Ca pe vremuri.
Am intrat în Pescăria Gioconda, pandantiv al măcelăriei Gioconda (sau invers). Aveau acolo raci, 15 lei kilogramul. I-am şi văzut, într-o ladă. Vânzătorul povestea că mâncase în ajun un caras prăjit şi băuse must.
Pe trotuar se înşirau femei îmbrobodite, cu aer de ţară autentic, care vindeau fasole verde, pere, verdeaţă şi alte bunătăţi. Mi-am amintit de ceva, de cineva, de uscăciunea lui octombrie şi eu copil care mergem la biserica din Ghencea, cu bunica, pe atunci tânără.

M-am întors acasă. Cerul anunţă o furtună de zăpadă. Dar probabil înserarea e de vină. Cu furtuna în spate, cu tangaj considerabil, un uriaş bastiment de blockhouses se iţeşte la orizontul balconului.

joi, 13 octombrie 2011

Conceptul "de casă" conţine aditivi alimentari

De ce se pune gelifiant - pectină în gemurile şi dulceţurile din comerţ? De ce se pune acidifiant - acid citric? De ce se pune sirop de glucoză fructoză?

Indiferent de cât de tradiţionale se prezintă gemurile şi dulceţurile, oricât de autentice de casă, de la oricâte şiruri neîntrerupte de bunici gospodine se reclamă confiturile de fructe rare, toate conţin unul din aceste trei ingrediente de mai sus, mai ales pectina. De ce?

În consecinţă, nu mai pot mînca decât dulceaţă şi gemuri făcute de membri ai familiei, prieteni sau vecini.

joi, 6 octombrie 2011

Caut să închiriez

Am o dorinţă extrem de greu de îndeplinit, într-un Bucureşti obsedat de termopane şi locuri de parcare supravegheate, în care bruma de case antebelice rămase este locuită de cetăţeni care visează să stea la bloc sau de firme (de pază şi securitate). Asta în cazul în care nu sînt lăsate să se degradeze pentru a putea fi demolate.

Caut să închiriez 2 sau 3 camere într-o casă antebelică nerenovată, fără termopane, fără gresie sau parchet laminat, nu mă interesează locul de parcare şi nici grilajele sau uşile metalice.

Camerele trebuie să fie înalte şi luminoase, ferestrele înalte şi să fie cât de cât linişte. E posibil oare?

miercuri, 5 octombrie 2011

Ivo Dimchev

În seara asta am fost la eXplore dance festival. Am văzut la MNAC o performance (numită I-ON) a lui Ivo Dimchev, un artist bulgar care trăieşte la Bruxelles. Foarte amuzant, foarte bine interpretat, aplauzele publicului s-au desfăşurat timp îndelungat.

A fost o meditaţie asupra obiectelor indescriptibile, lipsite de funcţionalitate predefinită. Gesturile care exploatau acele obiecte erau la rândul lor preluate din algoritmuri familiare, cum ar fi mătăniile, dansul disco, sexul, dar modificate pentru a se adapta noilor obiecte, scoţând astfel în evidenţă absurdul gesturilor cotidiene, lăsînd scheletul lor la vedere.

Performance-ul a fost exact ceea ce aştept de la teatru.
Şi totuşi este chinuitor să fii critic de artă, mai bine urmăreşti spectacolul cu încântare.

marți, 4 octombrie 2011

Alte prăjituri

--> -->
Acum vine rândul unor prăjituri binecunoscute, care din păcate au potenţial mare de încorporat modificări, ca şi porumbul.


Prăjitura Diplomat nu există ca atare decât în România. În Franţa se vorbeşte despre creme Diplomat. Aceasta conţine creme patissiere, gelatină şi frişcă, sau creme patissiere şi creme Chantilly.

Crema de patiserie (creme patissiere) este cea din ecleruri şi profiterol. Iată reţeta pentru 6 persoane:
1 l de lapte
100 g făină
200 g zahăr
4 gălbenuşuri
125 g zahăr
vanilie
Amestecaţi gălbenuşurile cu zahărul. Bateţi cu tellul până când amestecul se albeşte. Adăugaţi făina şi amestecaţi binişor. Adăugaţi 1-2 pahar de lapte.
Încălziţi laptele rămas, apoi după 4 minute turnaţi amestecul de mai sus şi vanilia. Amestecaţi cu telul până începe să fiarbă şi se îngroaşă. Gata.

În România, rulada diplomat sau prăjiturile diplomat din cofetării şi torturile diplomat de la nunţi sânt odioase şi greţoase tencuieli din prafuri gelatinoase, cu fructe aşezate înşelător doar deasupra.

Tiramisu este poate cea mai denaturată prăjitură, poate pentru că ingredientele ei sînt foarte fine şi elegante. Reţeta autentică cuprinde ouă, cafea, mascarpone şi biscuiţi savoiardi sau pişcoturi, plus cacao pentru pudrat. Numai italienii puteau inventa şi înţelege acest tip de rafinament culinar, căruia nu+i pot admira simplitatea delicată naţiuni mai din topor, cum ar fi francezii şi românii. Aceştia trebuie să-i toarne frişcă, să-i adauge ciocolată cu lapte, sau căpşuni.

Iată o variantă italieneasca:
500 g de mascarpone
80 g de zahăr
4 ouă
250 g savoiardi
1 ceaşcă de cafea tare
1 lingură de Marsala
cacao

Bateţi gălbenuşurile cu zahărul până se albeşte amestecul. Amestecaţi brânza mascarpone cu o lingură până se omogenizează, api turnaţi în ea gălbenuşurile cu zahărul. Bateţi albuşurile spumă, cu un vârf de cuţit de sare. Încorporaţi-le în compoziţie. Amestecaţi cafeaua cu vinul de Marsala, plus două linguri de apă. Scufundaţi pişcoturile în amestec, până se umezesc, dar nu se îmbibă complet.
Pe o tavă puneţi un strat de pişcoturi, acoperiţi cu crema, cu o spatulă, apoi încă un strat de pişcoturi şi unul de cremă. Pudraţi cu cacao şi răciţi la frigider.

Tiramisu din România este maltratat cu frişcă, ciocolată, ba chiar a devenit îngheţată. Cel mai dezgustător este faptul că pute a esenţă de rom de la o poştă, sau are mascarpone înlocuită cu ceva maglavais. Mascarpone este o brânză cremoasă din lapte de vacă, originară din Lombardia. Unele cred că este o cremă.