i

i

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

De ce n-am zen

Hîrtii, hîrtiuţe, bileţele, bucăţele de hîrtie, teancuri, pliante, caiete, facturi, înştiinţări, cărţi de vizită, borcane goale, borcane pline, borcănele, cutiuţe, cutii, punguliţe, farfurii disparate, farfuriuţe, pahare diferite, seturi descompletate, căniţe crăpate, caserole, struguri, mandarine, mere, mere, mere, pere, nuci, amintiri, pungi, dosare, reviste, post-ituri, postere, vederi, ziare, broşuri, hîrtii (altele), plicuri, chei, bentiţe, pietre, pietricele, bolovani, o piatră cubică, o piatră foarte mare, scoici, flori uscate, seminţe, crenguţe, ghindă, pene, cioburi, biluţe, sticluţe goale, sticle goale, sticle de parfum goale, pulverizatoare, agende, agenduţe, văzuţe, boluri, creme, geluri, demachiante, loţiuni, scruburi, balsamuri, tincturi, oje, biscuiţi vechi, recipiente, şerveţele, un aranjament floral uscat, tablouaşe, monezi, cutii cu prospecte, suluri de hîrtie, foi, tăieturi din ziare, etichete, dulceţuri, gemuri, miere, ceaiuri, bomboane, ciocolate, rahat.

Cum aş putea să cazez această mulţime care prinde energia într-un labirint din care nu mai este scăpare? Cum să renunţ la a mai păstra trecutul lîngă mine? Cum să găsesc curajul de a avea o cameră otomană, la care visez de mult? Singurele obiecte acceptate ar fi covoare pe jos, o platformă înaltă de două palme pe post de canapea şi pat, acoperită cu covoare, şi perne. Mobila acceptată ar fi o măsuţă joasă, dulăpioarele încastrate în pereţi, în care ar sta doar haine şi cărţi, la nevoie cosmeticale.

Trebuie să mă opresc, deoarece din camere mă solicită entităţile enumerate mai sus, care îmi cer pe cale de şantaj sentimental să nu le abandonez în caz de rearanjare, că poate e un loc şi în camera aia otomană, o etajeră, ceva, o cutie, un dulap, vezi tu, te rog, în dulăpior, lîngă platformă, e păcat, promitem să te inspirăm.

Ghivece, ghivece mici goale, păpuşi, nasturi, aţe, panglici, croşete, gheme, andrele, ace, fermoare, pînzeturi, coli de hîrtie, şireturi, capse, creioane, pixuri, carioci, markere, ascuţitori, pensule, acrilice, CD-uri, rigle, agrafe, mine, clame, elastice de păr, macrame, castane, mărţişoare, poşete vechi, haine-amintire, pantofi-amintire, mărturii de la nunţi şi botezuri, curele vechi, brichete - brichete? Ia vedeţi!

marți, 26 noiembrie 2013

Baby-sitting contra cronometru

Am văzut pe uşa unui bloc lipit anunţul de mai jos.






















Oare nesimţirea unor părinţi este extensibilă la infinit? Oare pentru pregătirea viitoarelor genii carpatine nu se mai ţine cont de vieţile celorlalţi? Femeia care a conceput aceste cerinţe nu consideră "timp efectiv" orele de curs de la Cervantes, de la Clubul copiilor sau de la Scoala K., care totuşi pentru baby-sitteră reprezintă timp cheltuit, pierdut în aşteptarea copilului. Ce ar putea face aceasta într-o oră, de exemplu miercurea de la 14 la 15? Absolut nimic, binenţeles că va sta la club în aşteptare.
Doamnei i se cere să poarte ghiozdanul, care e prea greu pentru un copil aşa de mic, şi totuşi acest copil minuscul face chitară, franceză, croitorie, karate şi teme.Vai de capul lui, are un program mai incarcat decât un adult.

Oare se putea face mai mult, să mai scadă 5 minute de colo, 3 de dincolo, ca sa obţină un "timp efectiv" mai scurt?
PS Copiii nu mănâncă, ei papă, nu mâncare, ci păpică.

vineri, 22 noiembrie 2013

Un nou semn de circulaţie urbană bucureşteană

Fenomenul căderii tencuielii din cer este atât de răspîndit şi tipic, că a fost normat. Au apărut indicatoare cu Atenţie cade tencuiala. Există creativitate şi iniţiativă chiar şi cînd sărăcia te condamnă la neputinţă, în acest caz neputinţa de a repara tencuiala.
Mi s-au părut mereu puţin absurde indicatoarele care avertizează căderea a ceva. Cum aş putea să mă feresc de stâncile care se ţin de un fir de păr deasupra şoselei, sau ce trebuie să fac dacă văd Atenţie cad pietre? Oricum, dacă am putut să descifrez mesajul, înseamnă că mă aflu deja în zona aterizării pietroaielor, la o viteză considerabilă, de vreme ce conduc o maşină.

In orice caz, omuleţul ameninţat de adevărate hălci de tencuială răutăcioase, care fug după el, m-a amuzat grozav.





miercuri, 20 noiembrie 2013

Buzeşti în septembrie


Asfalt pentru popor






Cîteodată, copacii rămîn în picioare.



Aici a fost Hala Matache. Aici sunt banii dumneavoastră (în demolări).

marți, 19 noiembrie 2013

Fotografia zilnică

M-am gândit să postez mai multe imagini din Bucureşti, chiar dacă n-am timp să scriu. Am atâtea fotografii făcute în colţişoare pitoreşti din oraş şi nu le-am scos la lumină.

luni, 4 noiembrie 2013

Sinistra moştenire a lui Pasteur

Religia noilor părinţi este legea transmiterii inevitabile a maladiilor pe calea bacteriilor, microbilor şi viruşilor.
Lupta cu aceste vehicule este purtată cu străşnicie prin fierbere, spălare, răsspălare, izolare, aseptizare, folosirea egoistă a obiectelor personale, interzicerea contactului cu orice obiect, îndepărtarea celorlalte forme de viaţă (copii, mame, pisici, păsări etc). În timpul luptelor, nici un sentiment uman nu mai are ce căuta în inimile mamelor şi taţilor, iar valorile morale ale educaţiei de odinioară - prietenie, compasiune, colaborare, dragoste, generozitate - sunt aruncate la gunoi, pentru că sunt murdare şi nu pot fi dezinfectate.

Iată mai jos cîteva scene la care am fost martoră recent.

Un copil de vreo patru ani se uită încîntat la un sugar în cărucior şi vrea să îl atingă cu mîna lui cea delicată ca o floare. Mama sugarului, neimpresionată deloc de acest tablou al gingăşiei, îl îndepărtează pe copil de cărucior, emiţînd cu încruntare maxima "copiii mari nu se ating de copiii mici, că le dau microbi".

Un tată plimbă un bebeluş şi un băiat în vîrstă de cinci ani. Cînd băiatul vrea să se joace cu bebeluşul, zdrăngănind jucăria deasupra acestuia, tatăl îl îndepărtează cu reproş, interzicîndu-i să atingă jucăria, că îi dă microbi surioarei mai mici.

O mamă îi interzice fiului de trei anişori să meargă la locul de joacă, pentru că acolo sunt alţi copii care tuşesc, iar bilele sunt nespălate. Fiul, după plînsete şi insistenţe, se fixează pe limonada din care soarbe o fetiţă de vreun an şi vrea şi el. Mama fetiţei îi refuză limonada, pentru că "am fost răcite şi să nu vă dăm ceva". După care, ne întreabă cum ar putea să cureţe covorul pe care are de gînd să îl cumpere pentru camera fetiţei, avînd în vedere că acest covor a stat într-un depozit, iar în depozite sunt inevitabil şobolani care merg pe covoare.

O vizită la o familie cu copii ma face să mă simt ca un intrus într-un laborator septic. Hainele mele mi se par oribil de pline de viruşi, mă simt vinovată că respir, că nu am un certificat de analize din care să reiasă că în prezent sunt sănătoasă, nu îndrăznesc să mă ating de copil, oricum pentru asta ar trebui să îl smulg din braţele mamei şi nu am chef.





duminică, 3 noiembrie 2013

Concerte preţioase

Se mai întîmplă şi lucruri minunate. Vineri am fost la un concert la Sala Radio, unde Gabriel Croitoru a cîntat la vioara lui George Enescu, acompaniat de Horia Mihail la pianul Bosendorfer. Zece lei biletul! Are şi Bucureştiul cîteva avantaje. O minune de interpretare, atît de romantică, de enesciană. Mi-a plăcut Chausson. A fost pentru prima oară cînd mi-a plăcut Ciocîrlia, această piesă muzicală atât de călărită şi deformată de toţi violoniştii, care mi se pare o scîrţîială de nesuportat. Croitoru este singurul om care a reuşit să dea viaţă acestei Ciocîrlii şi să o transforme în dans săltăreţ şi cîntec de păsărele.

Ieri am fost la recitalul de pian dat de Nikolai Demidenko la Ateneu. Ce clasă, ce calibru, ce virtuozitate! Pianul suna ca o voce, avea o fluenţă sunetul, de parcă nu era compus din lovituri de ciocănele, ci dintr-o singură vibraţie, ca la instrumentele cu coarde.