Se mai întîmplă şi lucruri minunate. Vineri am fost la un concert la Sala Radio, unde Gabriel Croitoru a cîntat la vioara lui George Enescu, acompaniat de Horia Mihail la pianul Bosendorfer. Zece lei biletul! Are şi Bucureştiul cîteva avantaje. O minune de interpretare, atît de romantică, de enesciană. Mi-a plăcut Chausson. A fost pentru prima oară cînd mi-a plăcut Ciocîrlia, această piesă muzicală atât de călărită şi deformată de toţi violoniştii, care mi se pare o scîrţîială de nesuportat. Croitoru este singurul om care a reuşit să dea viaţă acestei Ciocîrlii şi să o transforme în dans săltăreţ şi cîntec de păsărele.
Ieri am fost la recitalul de pian dat de Nikolai Demidenko la Ateneu. Ce clasă, ce calibru, ce virtuozitate! Pianul suna ca o voce, avea o fluenţă sunetul, de parcă nu era compus din lovituri de ciocănele, ci dintr-o singură vibraţie, ca la instrumentele cu coarde.
Ieri am fost la recitalul de pian dat de Nikolai Demidenko la Ateneu. Ce clasă, ce calibru, ce virtuozitate! Pianul suna ca o voce, avea o fluenţă sunetul, de parcă nu era compus din lovituri de ciocănele, ci dintr-o singură vibraţie, ca la instrumentele cu coarde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu