In Bruges, a must see!

Am vazut In Bruges, un film din 2008 cu Colin Farrell, Ralph Fiennes, Clemence Poesy, Brendan Gleeson si favoritul meu Jeremie Renier. Regizor si scenarist este englezul Martin McDonagh. Am dat peste el cautand un alt film in care sa joace Colin Farrell, pe care il intalnisem pentru prima oara in Alexander.

De ce Bruges? Doi asasini de meserie sunt trimisi de seful lor la Bruges, pentru a astepta ascunsi noi instructiuni. Farrell tocmai a dat gres in primul sau job, omorand din greseala si un copil. Cei doi viziteaza muzee. Filmul este la fel de incredibil ca un tablou de Hieronimus Bosch, de exemplu "Judecata de apoi", pe care cei doi o vad la Musee communal. Bruges este un oras neschimbat, un muzeu medieval, un loc unde nu se intampla nimic. Probabil este o metafora a purgatoriului, unde cei doi asteapta sa fie judecati pentru crimele comise. Sau poate filmarile au fost mai ieftine acolo, dupa cum spune Gleeson la un moment dat, cand Farrell il intreaba de ce seful lor a ales sa ii trimita tocmai la Bruges - "sau poate era mai ieftin?"

Dar scenariul eludeaza critica de film, care ca de obicei ar incearca sa descifreze simbolurile, intentiile regizorului sau intelesul. Pur si simplu, este prea mult, prea nebunesc pentru a fi explicat si nici nu e nevoie de asa ceva. In Bruges trebuie vazut. Este cel mai frapant si original film din lume. Este ca si cand ai vizita o tara pe care nu o poti asocia cu nimic, nici cu vreo experienta trecuta, nici cu vreun cliseu turistic. Umorul englezesc este halucinant si orice conversatie din film, fie ea lunga si incadrata intr-un plan static, te tine cu rasuflarea taiata.

Exemple: - How's the film going? (il intreaba Gleeson pe piticul care turna un film pe strazile din Bruges)
- It's a jumped-up Eurotrash piece of rip-off fucking bullshit.
- Like, in a bad way?
sau cind Fiennes, seful celor doi, se duce sa faca rost de o arma la traficantul Yuri:
- An Uzi? I'm not from South Central Los fucking Angeles. I didn't come here to shoot 20 black 10-year-olds in a fucking drive-by. I want a normal gun for a normal person.

Farrell a cistigat mai multe premii pentru rolul sau, insa eu il gasesc putin cam cabotin, asa cum este de exemplu mereu Jerry Seinfeld, desi foarte comic si bun, bineinteles. In schimb, Ralph Fiennes joaca extraordinar. Este cel mai bun rol in care l-am vazut.
Si muzica e speciala. Merita Oscar, fara indoiala. Dar nu sint cele mai bune filme acelea care doar "meritau Oscar"? Go see it!

Noul meu prieten de portelan

Nu ma pot abtine sa nu ma laud cu noul meu ceainic japonez. L-am spart pe cel pe care il primisem anul trecut de ziua mea si eram debusolata. In ce mai infuzez ceaiul meu zilnic?

La Carturesti au ceainice japoneze, dar cand ma uit la preturi ma bufneste un ras interior isteric. In treacat fie zis, aceasta librarie ceainarie "pete plus haut que son cul". Cui se adreseaza lumanarile de 100 de lei si caietele mai scumpe decit o bijuterie de argint?

Solutia a venit de la e-bay, unde am cumparat acest dragalas serviciu cu 6 dolari plus taxele postale de 30 de dolari.

Placeri culturale la preturi modice

Am gasit romanul Mihail, de Panait Istrati, in editia antebelica de la Cartea Romaneasca - 1939. Pentru mine a fost o mare bucurie. Acest roman nu a fost reeditat recent decat in editia Operelor complete. A costat doar 20 de lei. Dupa aceasta descoperire, multumita anticariatului Artis din calea Mosilor 143, cel mai dichisit si expert pe care l-am intilnit in Bucuresti, am fost la cinematograful Europa. Am vazut Partir, cu Kristin Scott Thomas, actrita mea preferata. Biletul de intrare a costat doar 5 lei. Un film european, frantuzesc, vizionat de citiva spectatori rataciti ca mustele iarna intr-o casa de vacanta rece, unde se face focul citeodata in weekend. A fost frumos si impresionant, de o sinceritate rar intilnita, despre aventura tragica a unei femei de 49 de ani, sotie de chirurg, care se indragosteste de un muncitor spaniol (Sergi Lopez) si se autodistruge in mod bovaric. O familie burgheza, cum sint multe in Franta, in care mama este casnica si nevoita sa gateasca si sa creasca copiii, dar isi ameteste ratarea cu practicarea unei ocupatii utile societatii. La dezvaluirea adulterului, sotul (Yvan Attal) isi da pe fata intreaga meschinarie si sotia este lipsita de orice drept financiar. Nici copiii nu o sustin, si astfel se releva falsitatea unei vieti irosite pentru camin, in care ea nu a fost decit o servitoare cu statut de sotie legitima.

Imi place foarte mult sa-mi folosesc flerul pentru evaluarea subita a cartilor din librarii. Este un joc al lacomiei. Consta in depistarea cartilor valoroase, printre autori de care nu am auzit. Imi este de ajuns sa citesc un paragraf, citeva versuri, pentru a sti daca voi cumpara cartea si o voi savura acasa, sau daca o voi lasa pe raft sa zaca atat cat merita pentru "slabiciunea ei". Asa l-am descoperit pe Adrian Chivu acum trei ani, cu volumul de poezie Schizosonet si ieri pe Florin Toma, cu Mostenirea familiei Bildungsroman (doar 4.99 lei la Carturesti).

Zimnicea, un oras din Romania

In dupa-amiaza de ianuarie anormal de calda, cu nori umezi de primavara, orasul Zimnicea arata o mizerie nesfarsita. Noroaie de netrecut, case mai amarate decit in cel mai nenorocit sat si in centru blocuri si cladiri culturale amintind de Phenian. Multe strazi nu sint nici macar pietruite. Si totusi acest oras, cel mai sudic punct din Romania, se afla pe malul Dunarii. Din portul nesemnalizat de nici un indicator se poate trece cu bacul (5 euro pentru o masina si pasager) in Bulgaria, la Svistov.

Nostalgia si frumusetea fluviului sa fie ceea ce ii tine pe locuitori ancorati in saracia si abandonarea din Zimnicea? Nu cred. Aici, pe promontoriul inalt de unde se vede uimitor toata lunca Dunarii, oamenii au locuit mereu, dar locul a cunoscut si epoci mai bune.

La capatul dinspre fosta cetate geto-dacica, vacile negre se intorc de la pascut impreuna cu oi si capre burdusite de scaieti, prin mocirla, de parca ar fi rinoceri. Gunoaiele se intind pe o raza de un kilometru.

Aţi văzut Fight Club?

Aseară am văzut Fight Club şi mi-a plăcut foarte mult. Este unul din filmele pe care evitam sa le văd, din cauză că le credeam cu totul altceva decât sunt. Şi ce film pierdusem! ce umor, ce muzică, ce regie, Brad Pitt care arăta ca un puşti, deşi avea deja 36 de ani. M-a distrat faptul că eroul principal, un funcţionar frustrat de viaţa monotonă fără sens a omului modern (Edward Norton, care joacă superb rolul) zice "I had become a slave of the Ikea nesting syndrome", şi am văzut asta tocmai în ziua în care am scris despre Ikea. Filmul este din 1999, deci Ikea înca de acum 12 ani (cel puţin) avea aceeaşi marfă şi producea aceleaşi canapele albe şi aceleaşi boluri de sticlă şi lampadare de hîrtie şi bineînţeles lansa aceeaşi manie a interioarelor epurate şi a consumerismului în materie de mobilă.
Mi-a plăcut mult cum filmul da viaţă melodiilor "Where is my mind", Pixies (1988) si "Song 2" Blur (1997).

Minciunele de la IKEA

- "De ce oare plătim atât de puţin de la început?" se intreabă consumatorul IKEA savurând o chifteluţă de carne (cu gust de conservă China) cu sos de gem şi cartofi fierţi (cu gust de apă de vase în care a fiert peşte)
- "Pentru ca la IKEA îţi duci singur tava, iată de ce", răspunde marketingul din afişul de pe perete.
- "A, nu este datorită ingredientelor ieftine si gătite ca la cantina săracilor?"
- "Nu, deloc", spune marketingul, fără convingere.

- Dar oare de ce plătim atât de puţin pentru mobila design?" se mai miră consumatorul IKEA cărandu-şi acasă pachetele grele de subansambluri de mobilă.
- "Pentru că dacă alegi să-ţi montezi tu mobila e mai ieftin, cetăţene", răspunde afişul IKEA mare cât o hală.
- "Aha, deci nu are nici o legătură cu fabricarea în China, unde salariile sunt în orez, si cu calitatea cel mult sărăcăcioasă a materialelor? "
- "Nuu, nici pomeneală", răspunde afişul, fără să creadă o iotă.

Dar de ce oare cuţitul IKEA pe care l-am cumpărat acum trei zile a tăiat în prima secunda ca bisturiul, iar după o folosire nesolicitantă la tocat legume taie ca lingura de ciorbă, mă întreb si eu, mutând puţin mai încolo lampadarul IKEA care se bălăngane din toate segmentele sale pe care le-am asamblat personal, şi care are două ştechere si doua întrerupatoare corespunzând celor două braţe ale sale? Să nu fie oare din cauza fabricării în China şi a materialelor cel mult proaste? O, ba da! Şi încă cum!

Dar de ce oare a zis IKEA scădem preţurile, nu şi calitatea, când eu văd că aceleaşi produse au preţuri mai mari, dupa cum demonstrează de exemplu un blogger? Şi de ce produsele cu un adevărat bun raport calitate preţ, cum a fost patul din lemn de brad natur, au fost scoase din vânzare şi înlocuite cu modele urâte şi mult mai scumpe?

Şi de ce zice IKEA pentru a reduce timpul de aşteptare la case, vă rugăm să aşezaţi produsele cu eticheta înspre aparatul de marcat? Oare chiar nici un cumpărător nu observă că nu funcţionează decât jumătate din case şi că aceasta este adevăratul motiv al aşteptării la coadă?

Linişte. Nici un afiş pe nicăieri. Alo? mai e cineva cu bun simţ prin preajmă?

Lectură facultativă: pentru cei care vor sa citească un articol despre imperiul IKEA.

Dezolant 2011. Demolari in Bucuresti

Intr-o seara de iarna, pe strada Berzei din orasul Bucuresti un om cara niste scanduri, pe care le-a recuperat dintr-o casa sortita demolarii.

Gropi adinci si mormane de pamint nu pot fi disimulate de zapada. Singurele lumini sint cele ale felinarelor galben chioare. Ferestrele caselor odinioara locuite sint oarbe. Un teren viran indica lipsa unei case foarte mari. La casa de pe colt, gauri hidoase se casca in locul ferestrelor calde in care zimbeau orhidee, pe care mi le amintesc precis.

La ce au folosit aceste demolari in prag de iarna? La ora la care pe strazile oraselor europene se plimba cetateni, cafenelele frumos mirositoare ii intimpina cu agitatie, iar geamurile impodobite cu lumini stralucesc ademenitor, pe Berzei se reediteaza atmosfera dezolanta a demolarilor ceausiste, a noroaielor si gropilor cu aspect post-conflagrational. O mizerie trista, o dicatatura a ignorantei.

Cei care mai cred in modernizare si fluidizare, in necesitatea sacrificarii unui cartier intreg pentru o sosea mai lata, nu au pasit in viata lor in afara granitelor Romaniei sau nu au nici o bruma de educatie. Ei nu au auzit de tramvaie moderne, care circula cu mare frecventa si in care este o placere sa te urci, nici de faptul ca in Copenhaga masina mai folosesc doar imigrantii arabi, care isi vad in sfirsit implinit visul de a epata.

In orice caz, dincolo de utilitatea discutabila a proiectului sta decizia si puterea de a demola case bune, locuite, cu valoare de patrimoniu, si nu una, ci un cartier intreg. Acest lucru nu se putea intimpla nicaieri altundeva in Europa.

Ce lucruri stiute de mult am mai aflat

Numele formatiei Rammstein vine de la o localitate din Germania, Ramstein-Miesenbach, unde in 1988 s-a intimplat un groaznic accident la un show aviatic, soldat cu 70 de morti si 346 de raniti. Locul intai la cel mai mortal show aviatic, detinut de Ramstein pina in 2002, a fost preluat de show-ul dezastru de la Lvov, din Ucraina, unde au murit 85 de persoane si au fost ranite 100, de un SU27 care a secerat aerodromul.

Al doilea fapt divers de notorietate, pe care il aflu mai bine mai tarziu decit deloc, este semnificatia codului stampilat pe ouale de gaina din comert. In fata datei, pe o scara de la 0 la 3 este indicata provenienta si gradul de ecologie al oualor. 0RO inseamna oua ecologice, 1RO si 2RO oua de la gaini care au loc sa faca doi pasi si maninca ceva mai natural, iar 3RO inseamna oua de la gaini care nu vad niciodata lumina zilei, nu au nici pene unele si sint indopate cu chimicale.
In concluzie, pentru ca mi s-a facut rau gindidu-ma la fermele de pui, am decis ca nu voi mai mai manca oua sau carne de pui, daca nu le primesc de la vreo vecina sau ruda de la tara.