Există foarte mulţi oameni care cred că întrebările sînt strict funcţionale şi că au ataşat un răspuns. Cu aceşti oameni dialogul este aproape imposibil, ba mai mult, în loc de dezbaterea pe care vreau să o iniţiez, obţin o punere la punct şi includerea la categoria ignoranţi . Un exemplu m-ar face mai clară: văzând nişte pantofi roşii de lac, mă întreb "oare cum or fi reuşit să-i facă aşa de lucioşi?", vrând astfel doar să dau glas uimirii şi să semnalez admiraţia mea şi persoanei cu care sînt. Aceasta însă, cu toată seriozitatea presărată cu ironic dispreţ, se simte datoare să-mi explice că e un lac aplicat în fabrică, care reflectă lumina.
Întrebările nu se reduc doar la schema nu ştiu-am nevoie de informaţie-întreb-obţin informaţia, aşa cum nici legumele nu îşi reduc varietatea la ardeii olandezi. Mai cresc pe lume şi întrebări retorice, întrebări copilăreşti, întrebări filosofice, întrebări pentru sine, întrbări fără răspuns, tot acest registru care iniţiează plăcerea de a observa lumea şi a se minuna, şi care nu intră în schema de mai sus.
Pentru astăzi, mă întreb: de ce toţi chelnerii au talie de viespe?
Ştiu cel puţin trei persoane care mi-ar spune că nu trebuie să generalizez, că unii sînt graşi, şi că dacă am văzut câţiva aşa nu înseamnă că sînt toţi (la City Grill de exemplu, pe Lipscani, e o bună populaţie de chelneri traşi prin strecurătoare, impresionant de şcoliţi. În plus, e un loc bun de adus străini care vă vizitează, au mici buni). Mai ştiu o persoană care ar veni sigur cu inaptul răspuns, de care chiar mă pot lipsi, "pentru că aleargă mult, toată ziua".
Pe de altă parte, o situaţie colaterală este cea a întrebărilor care aşteaptă un răspuns, dar pe care oamenii nu îndrăznesc să le pună, de teamă să nu se facă de râs. Nu ştiu de ce, numai copiii au voie să întrebe orice, la spre amuzamentul mamelor extaziate. Dacă un adult întreabă de ce sânt guguştiucii gri este considerat prost.
Un proverb aşa zis chinez spune că "cel care întreabă este prost cinci minute, pe când cel care nu întreabă rămâne prost toată viaţa". Ce mult îi admir pe spectatorii sau participanţii la evenimente, pe elevii care îndrăznesc să rostească acea întrebare simplă, care în secret stă pe buzele tuturor, dar care nu se face să fie pusă. "Ce reprezintă sculptura asta, de ce i-aţi pus pene?" "Când filmaţi vă gândeaţi la ceva, sau manevraţi camera aşa, într-o doară?" "De unde aţi avut bani să produceţi filmul, dacă ziceţi că lucraţi doar din pasiune?" Şi totuşi, cum vă menţineţi talia aceasta pentru care v-ar invidia orice model, lucrând toată ziua cu mici şi bere?"
Întrebările nu se reduc doar la schema nu ştiu-am nevoie de informaţie-întreb-obţin informaţia, aşa cum nici legumele nu îşi reduc varietatea la ardeii olandezi. Mai cresc pe lume şi întrebări retorice, întrebări copilăreşti, întrebări filosofice, întrebări pentru sine, întrbări fără răspuns, tot acest registru care iniţiează plăcerea de a observa lumea şi a se minuna, şi care nu intră în schema de mai sus.
Pentru astăzi, mă întreb: de ce toţi chelnerii au talie de viespe?
Ştiu cel puţin trei persoane care mi-ar spune că nu trebuie să generalizez, că unii sînt graşi, şi că dacă am văzut câţiva aşa nu înseamnă că sînt toţi (la City Grill de exemplu, pe Lipscani, e o bună populaţie de chelneri traşi prin strecurătoare, impresionant de şcoliţi. În plus, e un loc bun de adus străini care vă vizitează, au mici buni). Mai ştiu o persoană care ar veni sigur cu inaptul răspuns, de care chiar mă pot lipsi, "pentru că aleargă mult, toată ziua".
Pe de altă parte, o situaţie colaterală este cea a întrebărilor care aşteaptă un răspuns, dar pe care oamenii nu îndrăznesc să le pună, de teamă să nu se facă de râs. Nu ştiu de ce, numai copiii au voie să întrebe orice, la spre amuzamentul mamelor extaziate. Dacă un adult întreabă de ce sânt guguştiucii gri este considerat prost.
Un proverb aşa zis chinez spune că "cel care întreabă este prost cinci minute, pe când cel care nu întreabă rămâne prost toată viaţa". Ce mult îi admir pe spectatorii sau participanţii la evenimente, pe elevii care îndrăznesc să rostească acea întrebare simplă, care în secret stă pe buzele tuturor, dar care nu se face să fie pusă. "Ce reprezintă sculptura asta, de ce i-aţi pus pene?" "Când filmaţi vă gândeaţi la ceva, sau manevraţi camera aşa, într-o doară?" "De unde aţi avut bani să produceţi filmul, dacă ziceţi că lucraţi doar din pasiune?" Şi totuşi, cum vă menţineţi talia aceasta pentru care v-ar invidia orice model, lucrând toată ziua cu mici şi bere?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu