Din întîmplare am ajuns să bifez ca văzute două intrări rurale din Bucureşti, sectorul 4. Iniţial aşa vroiam să realizez tot dicţionarul, dar pentru întîmplare e nevoie de timp. De aceea cînd cineva mă va mai întreaba "ce faci?” de-acum o să răspund că secret timp, ca să obţin întîmplări.
Prima străduţă e intrarea Ciurului. Înainte se numea drumul Ciurului. Oricum, e un caz de ambiguitate aici, pentru că intrarea nu se înfundă cum scrie la definiţie, ci dă în Drumul Gilăului, unde nişte băieţi jucau fotbal cînd am trecut eu pe acolo. Cireşele se coceau, curticelele dormitau sub vegetaţia de mahala şi iarba creştea frumos în lipsa nesuferitului de asfalt.
Prima străduţă e intrarea Ciurului. Înainte se numea drumul Ciurului. Oricum, e un caz de ambiguitate aici, pentru că intrarea nu se înfundă cum scrie la definiţie, ci dă în Drumul Gilăului, unde nişte băieţi jucau fotbal cînd am trecut eu pe acolo. Cireşele se coceau, curticelele dormitau sub vegetaţia de mahala şi iarba creştea frumos în lipsa nesuferitului de asfalt.
Paralelă cu Ciurului este intrarea Gilăului, tot o impostoare, cu ambele capete conectate la alte străzi. Deşi pe marginea ei supravieţuiesc căsuţe tipice pentru suburbiile de odinioară ale Bucureştiului, intrarea Gilăului este asfaltată. O curte simbol: viţă de vie pe boltă, căsuţă minusculă şoldană, cişmea, flori şi o băbuţă care nu se vede în poză, dar era în curte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu