Astă seară nu se mai făcea întuneric. Am crezut că poate sînt nopţile albe de la Sankt Petersburg. Sau că este iulie şi sînt în Danemarca. Poate că ar fi fost, dacă nu eram în Bucureşti, vorba discursului contrafactual.
Soarele a apus de mult, însă acum lumina vine de la două reflectoare montate la reclama Vodafone de pe blocul de vizavi. Este o reclamă uriaşă, de patru etaje, luminată de patru reflectoare.
Am văzut un scurt-metraj de Florin Piersic Junior, Adveritsing, în care o pensionară îşi număra banii punîndu-i pe căprării, pentru întreţinere, lumină, telefon şi care în socotelile ei este întreruptă de lăsarea bruscă a întunericului in plina zi. Situaţia se clarifică atunci cînd femeia face lumină cu o foarfecă, tăind reclama uriaşă care îi astupase geamul.
Eu mă găsesc într-un caz mai nefericit. Mi-ar trebui o armă, ca să pot sparge reflectoarele. Cu praştia nu mă descurc, sînt montate prea sus. Ştim cu toţii apriori că în România nu se rezolvă nimic prin petiţii. Societatea civilă nu există. Nimic, niciodată, nu a putut fi deturnat de la finalizare, nici un proiect imobiliar aberant, nici o crimă ecologică, nici o schingiuire de copaci, nici un gard, nimic. Pe deasupra, cred că este legal să instalezi reflectoare în ochii oamenilor. Dacă un avocat citeşte aceste rînduri, poate îmi spune dacă am dreptate sau nu.
Eu voi face reclamaţie, totuşi…
PS Apropo de Vodafone, am o listă mare cu mizeriile pe care mi le-au făcut de-a lungul timpului, pentru care am plătit cu bani şi cu peri albi. Ultima datează de azi, cînd casieriţa de la centrul de pe Bd. Ion Mihalache mi-a dat rest la 50 de lei, cînd eu îi dădusem 100 de lei. Da, acea metodă ieftină de furt, the classic one.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu