Sărbătorind Ziua naţională

2009

2008

Şi anul acesta a venit 1 decembrie, ziua naţională a României. Programul e ştiut: la 4 jumătate dimineaţa, pe data de 29 noiembrie, o duminică anul acesta, echipamentul militar care urmează să defileze este scos la repetiţii şi un vuiet de şenile şi motoare diesel transformă visele cetăţenilor care locuiesc pe bulevardele de manevră în coşmare şi aduce în cele din urmă trezirea. Deşteaptă-te române.... Trec tancuri şi lansatoare de rachete. Fumului de eşapament îi trebuie un lung timp să se ridice dintre blocuri. Ritualul se repetă bineînţeles şi în ziua de sărbătoare.
Am făcut poze de la balcon vreo cinci ani consecutiv. Dacă nu aş preciza data, toate ar putea părea din aceeaşi zi. O zi naţională continuă. Steaguri tricolore atîrnate de balcoane, mulţimi de oameni negri ca furnicile revărsaţi de la defilare, vecini adunaţi să se uite pe geam, vreme caldă şi cer mohorît. Militarii flutură salutul către oamenii din staţia de tramvai, oamenii le răspund la fel la salut. Poliţia fluieră, tramvaiele trec cu un zgomot îngrozitor prin intersecţie, ca de obicei, autobuzele din 1969 se screm să înainteze cu militarii. „Trecutul care nu trece”, o vorbă scrisă de Daniel Barbu în Republica absentă, la adresa caracteristicii istorice româneşti fundamentale. Îmi place mult vorba asta.