Citesc în acest moment Studii folclorice, de Lazăr Şăineanu. Şi aruncîndu-mi ochii pe biografia lui, am observat că s-a născut acum 150 de ani. 23 aprilie 1859. Asta ar putea fi prilej de comemorare, dar nu vorbim de vreun cărturar sau poet naţional, ci de un lingvist şi folclorist evreu, născut Lazăr Schein la Ploieşti, şi ca atare neavînd cetăţenie română. Prezentînd prin urmare această lipsă, nu a putut fi angajat în sistemul de învăţămînt românesc. Concomitent cu eforturile sale de a obţine cetăţenia, care au durat doisprezece ani şi s-au soldat cu un eşec, a avut de îndurat mizeriile făcute de colegii V.A.Urechia, Take Ionescu, Nicolae Iorga, Dimitrie Sturza, Iacob Negruzzi, precum şi de alţii, mai puţin cunoscuţi.
Deşi a scris mult depre limba română, despre folclorul şi basmele românilor, deşi s-a zbătut să facă tot ce a putut pentru a se integra, inclusiv a adoptat religia creştină ortodoxă şi deşi a luptat împotriva răutăţii semenilor, cariera i-a fost compromisă fatal. De aceea s-a cărat la Paris. Cu această frază se încheie atîtea cariere şi destine începute în România, încît mi se pare deja o locuţiune verbală, o gradaţie, un fel de diplomă de marcă românească.
De unde toată viaţa studiase folclorul românesc, s-a apucat să studieze folclorul franţuzesc. Mărturisesc, nu auzisem de acest om pînă nu am cumpărat cartea, şi aceea pentru că mă interesează subiectul. Dar mă opresc aici, recomandînd recenzia lui Laszlo Alexandru.
Povestea lui Lazăr Şăineanu este una exemplară. Semnificaţia ei anti-semitistă este contextuală cred, pentru că aparţine de fapt spiritului distrugător al românilor, acest mitic instinct de a nivela, de a nu primi nimic din afară, de a pune sub oboroc lumina, de a-şi promova doar membrii cercului de opinie cît mai conformistă. De el s-au lovit în trecut, acum şi pururea oameni de toate etniile şi naţionalităţile. Explicaţia acestui spirit rămîne deocamdată nestudiată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu