Luni, ziua mea favorabila, proaspat inceput (desi sintem in 13, pe fundal vocea cirtitoare incearca sa modereze avintul). Sa ma duc sa imi iau un croissant si un pain-au-chocolat de la Mega Image, chiar daca asta inseamna sa amin cafeluta. O voi bea cu mai mare placere, alaturi de croissant.
Mega Image, super-marketul de origine belgiana, unde se gasesc produse de calitate. Este plin aproape mereu, insa categoriile de virsta si sociale difera in functie de ora.
Zece jumate, categoria pensionari cu pensii decente sau cu fii si fiice in strainatate. Sectiunea patiserie nu are o mina buna, dar insfac totusi un pain-au-chocolat si un croissant si ma grabesc spre casa. Ajung in apartament si hotarasc sa sterg praful si sa pun aspiratorul, iar pentru toate acestea rasplata sa-mi fie cafeluta incintator acompaniata. Zis si facut. Citeodata asteptarea e atit de placuta datorita recompensei de la capat, incit putem lucra o zi intreaga cu burta goala, nu-i asa?
Dar vai, harnica fata nu stia ce primejdii o pindesc. Cafeaua aburinda si farfuria fiindu-mi alturi, dau sa musc din pain-au-chocolat si chiar imi infig dintii intr-un pesmet sfarimicios si naclait de grasime veche. Obiectul de mincat trebuie ca data de simbata. Pe un val de injuraturi ma gindesc la potentiala reactie a celor care: a) ajunsi dupa o viata de asteptare si frustrari in Paradis, constata ca trebuie sa trimita un dosar complet (CV, scrisoare de intentie, recomandari) pentru obtinerea locului acela cu multa verdeata; b) dupa munca grea si frustrari care au durat douazeci de ani isi vad economiile furate de banca. Ce sa fac? Sa imi consolidez zicala nationalist-comunista "cine nu casca ochii casca buzunarele", sau sa imi fac dreptate? Astazi, aleg actiunea.
Avind si alte treburi, ajung la Mega pe la unu. Acum deja sint cozi de salariati si ceva pensionari cu pensie decenta. Cu calm, o abordez pe responsabila cu patiseria, explicindu-i neutru situatia si solicitind schimbarea produsului pain-au-chocolat. Obtin o cautatura contrariata si scirbita de parca as fi anuntat cu inocenta ca ma pregatesc sa fac pipi in fata raionului. Doamna responsabil imi ia punga, se uita la produs, de nervi il scapa pe jos. Produsul in cadere face un zgomot de scindurica de brad pe ciment. "La cum arata, il aveti acasa de simbata" imi zice responsabila. "L-ati platit?" Aici tonul meu deraiaza si ma lansez in amenintari cu reclamatia. Pina la urma responsabila se duce la sefa ei cu produsul si se intoarce comunicindu-mi cu scirba ca pot sa-mi aleg altul.
Oare chiar in loc de prezumtia de nevinovatie o fi mai usor sa-ti imaginezi ca cineva bate drumul ca sa-si valorifice croissantul ramas de saptamina trecuta, neputind plati 2-3 lei ca sa ia unul nou?
Am trecut repede pe lîngă portocalele mucegăite şi ridichile ofilite, fără să fiu mîndră de reuşita mea.
Mega Image, super-marketul de origine belgiana, unde se gasesc produse de calitate. Este plin aproape mereu, insa categoriile de virsta si sociale difera in functie de ora.
Zece jumate, categoria pensionari cu pensii decente sau cu fii si fiice in strainatate. Sectiunea patiserie nu are o mina buna, dar insfac totusi un pain-au-chocolat si un croissant si ma grabesc spre casa. Ajung in apartament si hotarasc sa sterg praful si sa pun aspiratorul, iar pentru toate acestea rasplata sa-mi fie cafeluta incintator acompaniata. Zis si facut. Citeodata asteptarea e atit de placuta datorita recompensei de la capat, incit putem lucra o zi intreaga cu burta goala, nu-i asa?
Dar vai, harnica fata nu stia ce primejdii o pindesc. Cafeaua aburinda si farfuria fiindu-mi alturi, dau sa musc din pain-au-chocolat si chiar imi infig dintii intr-un pesmet sfarimicios si naclait de grasime veche. Obiectul de mincat trebuie ca data de simbata. Pe un val de injuraturi ma gindesc la potentiala reactie a celor care: a) ajunsi dupa o viata de asteptare si frustrari in Paradis, constata ca trebuie sa trimita un dosar complet (CV, scrisoare de intentie, recomandari) pentru obtinerea locului acela cu multa verdeata; b) dupa munca grea si frustrari care au durat douazeci de ani isi vad economiile furate de banca. Ce sa fac? Sa imi consolidez zicala nationalist-comunista "cine nu casca ochii casca buzunarele", sau sa imi fac dreptate? Astazi, aleg actiunea.
Avind si alte treburi, ajung la Mega pe la unu. Acum deja sint cozi de salariati si ceva pensionari cu pensie decenta. Cu calm, o abordez pe responsabila cu patiseria, explicindu-i neutru situatia si solicitind schimbarea produsului pain-au-chocolat. Obtin o cautatura contrariata si scirbita de parca as fi anuntat cu inocenta ca ma pregatesc sa fac pipi in fata raionului. Doamna responsabil imi ia punga, se uita la produs, de nervi il scapa pe jos. Produsul in cadere face un zgomot de scindurica de brad pe ciment. "La cum arata, il aveti acasa de simbata" imi zice responsabila. "L-ati platit?" Aici tonul meu deraiaza si ma lansez in amenintari cu reclamatia. Pina la urma responsabila se duce la sefa ei cu produsul si se intoarce comunicindu-mi cu scirba ca pot sa-mi aleg altul.
Oare chiar in loc de prezumtia de nevinovatie o fi mai usor sa-ti imaginezi ca cineva bate drumul ca sa-si valorifice croissantul ramas de saptamina trecuta, neputind plati 2-3 lei ca sa ia unul nou?
Am trecut repede pe lîngă portocalele mucegăite şi ridichile ofilite, fără să fiu mîndră de reuşita mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu