Prinţesa

Prinţesa e persoana cea mai pedantă din cartier. În fiecare zi găseşte un nou detaliu de eleganţă şi împopoţonare. Azi avea o baretă de plastic verzuie peste părul sîrmos ca de arici, fixat natural, prin nespălare. Doar un inel pe inelar. Şi două pungi cu căpătuieli de Paşti. Zi minimalistă.
Prinţesa este un băiat de la casa de copii, care are de-acum poate optişpe ani şi care trăieşte în perimetrul nostru cu caracter marcat de răspîntie. (Tot am aflat de curînd din cartea „Străzi vechi din Bucureştiul de azi” că trăiesc în fosta mahala a dracului. Noroc să hie.) Ea se întreţine cu vînzătoarele cele mai cumsecade şi în contact direct cu cetăţenii, respectiv cele de la pîine şi de la covrigi. De la ele am auzit că îl strigau Prinţesa. Mereu mă uimesc toaletele ei, dar n-am ştiut niciodată, de cel puţin patru ani de cînd a apărut pe aici, cine e şi ce poveste are. Se îmbracă girlish. Nu cerşeşte niciodată explicit. Întreţine o conversaţie cu fetele de la patiserie şi stă prin preajmă, ba mai comentează şi diverse evenimente. Azi însă, cînd să plătesc covrigii, mi-a arătat nişte bacnote de un leu, „din ăştia, din ăştia”. I-am dat şi eu un din ăla.Despre ea sau el o să mai scriu.