Dimineaţa la prima oră la nouă jumate ies din bloc şi mă îndrept cu sufletul intact către patiseria cu covrigi. Chiar după achiziţionare, cu covrigul în vînt, stau la trecerea de pietoni, unde o scenetă are să se desfăşoare în faţa mea, pe trotuar.
El are adidaşi ponosiţi şi blugi strîmţi, şapcă şi geacă de blugi şi împinge un cărucior jigărit de prea multe generaţii folosit, în care stă un copil mărişor. Ea e blondă, cu burta mare, haine flenduroase, mai în vîrstă decît el şi are aerul de alcoolică al unei femei de serviciu care a lucrat la noi la bloc, de provenienţă autointitulată "de la Moldova". În spatele lor vine un băiat de vreo cinci ani. Toţi mănîncă bunătăţi de la patiserie. Băiatul aruncă pe jos hîrtia de la ştrudel, cînd o pensionară se repede ca uliul şi îi strigă: "ia-o de jos, nesimţitule, nu vă e ruşine!" Copilul se întoarce, ia hîrtia şi îşi urmează familia, cînd tatăl se repede ca vulturul asupra lui, îi smulge hîrtia şi o aruncă pe jos, smucindu-l de mînă şi trăgîndu-l după el: "morţii mătii de vacă, nu e coşuri aici!".
Familia traversează strada, chiar prin dreptul coşului de gunoi. Eu mănînc şi nu ştiu dacă să rîd sau să plîng.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu