Cofetăria Liliana

La noi în cartier a supravieţuit şi o duce bine-mersi o cofetărie din vremurile odioase. Se numeşte cofetăria Liliana şi se află lângă o altă relicvă, care prin miracol nu s-a desfiinţat, magazinul Ana Gabriela.

Ce le mai place bucureştenilor să stea la coadă! Câtă încredere au în vânzătoarele în bluze albe, coafate şi cu aurul pe degete, care se calcă pe picioare ca să le îndese amandine şi prăjituri Corina pe cartoane sau să le cântărească fursec şpriţat sau fondante ca piatra.

Decorul cofetăriei este atât de urât, că şi la poştă mă simt mai în largul meu. Jaluzele verticale albastre, mese de nichel, decor din ciment cu bucăţele de marmură prinse în el. O culme a nostalgiei, cupele din inox pentru îngheţată , probabil din zestrea cofetăriei comuniste, paharele cu frişcă naturală şi "tortuleţele" amandină sau Violeta. Cum, Violeta, acea transformare mov a amandinei, care mie mi se părea o culme a luxului din zahăr.

Produsele sînt îngrămădite unele în altele, pereţii sînt bucşiţi cu rafturi ticsite, de la alune şi ciocolate la portocale decojite, şampanie roz pentru copii şi rahat, să vadă clienţii abundenţa, să se sature şi ei după anii de margarină pe sub mână.

Miroase puternic a aditivi alimentari şi nu lipsesc nici ghivecele cu flori anemice. Nu sînt niciodată mai puţin de 10 persoane la coadă şi aglomeraţia mare e la ora ieşirii de la muncă, când gospodine în drum spre casă mai adaugă şi o sacoşă cu fursecuri sau savarine la cele 3 cu roşii şi pâine.

De prisos să spun că dulciurile perpetuează tradiţia prăjiturilor ieftine, pîine goală însiropată, cremă multă şi greţoasă, spîrcuri decorative, ciocolată nedigerabilă, cleioasă, plină de margarină, vanilie artificială, porceală. Ce succes!